Astfel, reinscrierile se vor desfasura in perioada 4 - 20 mai, iar inscrierile copiilor nou-veniti se vor derula in doua etape: 23 mai - 17 iunie, respectiv 27 iunie - 29 iulie.

Orarul reinscrierilor si al inscrierilor va fi stabilit de conducerea unitatii de invatamant si va fi afisat, la loc vizibil, in fiecare gradinita, pentru informarea parintilor si a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (daca exista), si pe site-ul inspectoratelor scolare.

Ocuparea locurilor libere, dupa finalizarea etapei de reinscrieri, se va face, de regula, in ordinea descrescatoare a grupelor de varsta, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) si grupa mica (copii de 3 ani).

Citeste si:

In situatia in care, intr-o unitate de invatamant, numarul cererilor de inscriere este mai mare decat numarul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educatiei) si criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de invatamant prescolar, aprobate de Consiliul de administratie al acesteia si avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Scolar Judetean/al municipiului Bucuresti pana la data de 20 mai).

Unitatile de invatamant au obligatia afisarii la loc vizibil a informatiilor privind statutul gradinitei, respectiv daca este acreditata, autorizata sa functioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP).

In comunicatul Ministerului Educatiei se arata ca in premiera, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reinscrieri si inscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Invatamantului din Romania (SIIIR), dezvoltat de Ministerul Educatiei. Pe toata durata acestui proces, inspectoratele scolare judetene/Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti asista unitatile de invatamant in activitatea de inscriere si confirma finalizarea colectarii cererilor aferente etapelor de inscriere/reinscriere.

Sursa foto: Sergey Novikov / Shutterstock