"Am fost un pic tensionata. Ma bucur ca am reusit sa inchid meciul in doua seturi. Ma bucur ca joc cu Serena, imi doream de foarte mult timp sa joc cu ea. Sunt atat de fericita sa ma aflu in acest turneu in semifinale si mai ales ca voi juca cu Serena! E un moment special. Serena este o jucatoare pe care toata lumea o apreciaza si toate jucatoarele isi doresc macar o data sa evolueze impotriva ei", a spus Irina Begu pentru Digi Sport, potrivit News.ro.

Irina Begu, locul 35 WTA, a invins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 7-6 (3), pe japoneza Misaki Doi, locul 45 WTA, si s-a calificat in semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma, faza in care va evolua in premiera cu liderul WTA, Serena Williams.

Sursa foto: Agerpres