Sondajul arata faptul ca urmarile crizei economice afecteaza mai mult de jumatate din tinerii europeni cu varste cuprinse intre 16 si 30 de ani, care se simt marginalizati in tarile lor. Dintre acestia sunt putini care vor sa emigreze.Sondajul arata ca aproape toti respondentii se declara interesati sa afle mai multe despre Uniunea Europeana si felul in care functioneaza institutiile acesteia, conform News.ro

Astfel, o majoritate absoluta dintre respondentii din 20 de state membre au declarat ca se simt marginalizati, media la nivel european fiind de 57% (cu un maxim de 93% in Grecia si un minim de 27% in Germania). In cazul Romaniei, 71% din tineri au sentimente de excludere din cauza crizei.

85% din tinerii din Romania nu au calatorit niciodata intr-o alta tara UE

Acelasi studiu arata ca, in cazul Romaniei, 51% din tineri nu sunt interesati sa lucreze sau sa studieze in strainatate, in timp ce 44% ar dori sa faca acest lucru, iar 85% nu au calatorit niciodata intr-o alta tara UE pentru a studia sau pentru a munci. La nivel european, 61% din tineri nu doresc sa studieze sau sa lucreze intr-o alta tara UE, in timp ce 32% vor.

Referitor la importanta cunostintelor despre UE si a participarii la vot la alegerile europene, 89% din respondentii romani considera ca este important sa invete despre Uniunea Europeana si despre cum functioneaza institutiile acesteia si 37% considera ca votul la alegerile pentru
Parlamentul European este cea mai buna metoda de a participa in mod eficient la viata publica a Uniunii.

Retelele de socializare: 49 % din tinerii romani sunt de acord cu retelele sociale

Totodata, studiul arata ca dintre tinerii europeni, care sunt foarte activi pe retelele sociale, 46% (49% in cazul Romaniei) considera ca aceste retele reprezinta "un progres pentru democratie, deoarece permit tuturor sa participe la dezbaterea publica". In schimb, 27% (atat la nivelul UE, cat si al Romaniei) cred ca acestea reprezinta "un risc pentru democratie, din cauza potentialei utilizari necorespunzatoare a datelor cu caracter personal".

Cercetarea sociologica a fost efectuata intre 8 si 25 aprilie 2016, pe un esantion de 10.294 de tineri din cele 28 de state membre UE, cu varste cuprinse intre 16 si 30 de ani si a fost realizat la comanda Parlamentului European, existand diferente semnificative de la un stat la altul in ceea ce priveste raspunsurile inregistrate. Rezultatele sondajului au fost publicate in contextul in care Parlamentul European organizeaza in perioada 20-21 mai la Strasbourg Evenimentul European pentru Tineret.

Sursa foto: Sabphoto / Shutterstock