”Functionarii publici au, in acest moment, o structura care este absolut aberanta la noi. Sa luam un exemplu: 5% din functionarii publici sunt debutanti si 62% sunt functionari superiori, deci asta arata un dezechilibru major. Nu poti innoi sistemul daca nu gasim un mecanism pentru asta."a declarat Vasile Dincu, potrivit News.ro.

"Apoi, in 9 ani de zile un functionar public reuseste sa ajunga la maximul carierei sale si de acolo nu mai poate nici sa avanseze si nici nu mai poti sa il dai afara”, a adaugat Vasile Dincu. El a spus ca pentru modernizarea administratiei se va infiinta un institut national de administratie si va fi organizat un concurs pentru intrarea in administratia publica, dupa model european.

”Vom schimba si modul de intrare in sistemul administratiei publice. Va fi un concurs national de genul concursurilor pentru functionari europeni, vom infiinta un institut national de administratie care va avea cateva caracteristici. Va pregati, inclusiv, primarii pentru ca pe un primar, conform Constitutiei nu poti sa il obligi ca atunci cand candizeaza sa aiba studii, dar poti, in schimb, ca dupa ce a intrat in sistem sa-l obligi sa faca anumite stagii de formare”, a precizat vicepremierul.

Sursa foto: TunedIn by Westend61/Shutterstock.com