Potrivit proiectului, pentru construirea centrului de transplant multiorgan, in valoare estimata de 50 de milioane lei si care va avea minimum 5.500 de metri patrati, este nevoie de un parteneriat intre Consiliul General al Municipiul Bucuresti si Consiliul Local Sector 1.

In baza parteneriatului, Consiliului Local al Sectorului 1 ii revine obligatia de a construi imobilul pe terenul aflat in subordinea ASSMB si a-l preda in exploatare cu scop medical Spitalului Clinic Sfanta Maria.

Alte drepturi si obligatii vor fi stabilite prin negocierea dintre ASSMB in calitate de mandatar, Consiliul General al Municipiul Bucuresti si Consiliul Local Sector 1.

Noul centru de transplant multiorgan va fi un spital cu sapte etaje, care va corespunde standardelor nationale si europene in domeniu.

Vor fi acordate servicii medicale la un inalt nivel in specialitatile chirurgie generala, chirurgie hepatica, chirugie plastica, microchirurgie reconstructiva, chirurgie oro-maxilo-faciala, gastroenterologie, ORL, ATI, medicina interna, oncologie, reumatologie, recuperare medicala, cardiologie, neurologie, analize medicale, de laborator si investigatii imagistice complexe, care vor fi extinse cu specialitatile pneumologie, chirurgie toracica, chirurgie infantila, chirurgie cardiovasculara.

Noul corp va fi unit prin pasarele de cladirea existenta a Spitalului Sf. Maria, mai arata proiectul.

Sursa foto: beerkoff/Shutterstock