Aproximativ 50 de persoane au protestat, sambata, timp de mai multe ore in Capitala fata de casatoriile gay si posibilitatea cuplurilor de acelasi sex de a adopta copii, cerand, printre altele, modificarea Constitutiei astfel incat la definitia familiei sa fie scris ca e formata dintr-un barbat si o femeie, scrie News.ro.

Protestul a inceput in Piata Victoriei si a continuat cu un mars pe Calea Victoriei pana la Patriarhia Romana. Inainte de a pleca in mars, unul dintre organizatori i-a rugat pe cei prezenti ca in cazul in care au propuneri de lozinci sa mearga la organizatori si sa le propuna, iar daca au venit cu propriile bannere trebuie sa primeasca aprobare de la organizatori pentru ele. Protestul a inceput cu o rugaciune. Protestatarii au spus in cor ”Tatal nostru”.

Printre protestatari au fost si persoane care au venit din alte orase precum Arad, Timisoara, Constanta sau Hunedoara. Spre exemplu, Florin a venit cu sotia si cu fetita lor tocmai din Hunedoara. Dupa un drum de aproximativ sapte ore si in ciuda caniculei, cei trei au scandat, alaturi de restul protestatarilor: ”Vrem normalitate, nu diversitate” sau ”Romania, tara ortodoxa”.

”Sustinem familia normala, formata dintr-un barbat si o femeie si sa se termine odata cu balamucul asta cu homoxesualitatea, cu lesbianismul. In casa fiecare poate face ce vrea, in casa nu poti sa interzici nimic, ar trebui interzisi pe strada. Sa nu ii vedem sau sa nu le dam voie sa adopte copii”, a declarat Florin pentru News.ro.

Teodora, o tanara care mergea incet in mars pe Calea Victoriei si tinea in mana un steag cu Noua Dreapta, spune ca a venit sa protesteze fata de familiile gay. ”Protestez pentru familia crestina si excluderea homosexualilor. Ar trebuie exclusi din Romania, pentru ca noi suntem crestini si noi promovam familia normala, si nu gay. In Romania ar trebui sa nu fie asa ceva. Nu ar trebui sa emigreze din tara, dar ar trebui sa isi dea seama ca nu e normal ce fac ei”, a declarat, pentru News.ro, Teodora.

Manifestantii aveau pancarte cu mesaje precum: ”Familia traditionala e in pericol. Veniti s-o aparam”, ”3.000.000 sustin normalitatea”. ”Noua Dreapta organizeaza si anul acesta Marsul Normalitatii pentru familia intemeiata dintr-o femeie si un barbat si pentru a ne manifesta solidaritatea cu familia Barbu ai caror copii au fost incredintati spre adoptie unui cuplu de homosexuali britanici. Indiferent de canicula, credem ca suntem datori sa afirmam valorile familiei traditionale romanesti in spatiul public. Iata, homosexualii prima data in acest an afirma cu subiect si predicat ca doresc casatorii homosexuale. Pana acum se refereau la parteneriate civile. Anul acesta se pare ca si-au dat jos mastile si au spus ce isi doresc: casatorii homosexuale si adoptii de copii de catre cupluri. Au fost trei milioane de romani care au semnat pentru modificarea Constitutiei astfel incat la definirea familie sa fie scris ca e intemeiata pe casatoria dintre un barbat si o femeie. Aceasta prevedere exista deja in Codul Civil si atunci pe cine deranjeaza acest lucru? Cine e deranjat ca si in Constitutie sa scrie ceva ce scrie in Codul Civil?”, a declarat, pentru News.ro, presedintele Noua Dreapta, Tudor Ionescu.

Nici Biserica Ortodoxa Romana, nici politicienii nu au fost ocoliti in discursurile protestatarilor. Unul dintre manifestanti a spus ca ”Remus Cernea poate sa isi puna in dormitor ce steag vrea”, facand referie la steagul in culorile curcubeului, recunoscut ca simbol al comunitatii LGTB.

”Traim intr-o tara normala condusi anormal, in care de peste un sfert de secol un grup de politicieni in mod anormal incearca sa legifereze reguli anormale impuse de inalta poarta de la Bruxelles. (...) Tot ceea ce este normal lasat de divinitate pe pamant e etichetat de ei ca fiind anormal. Zecile de mii de ani ale evolutiei rasei umane sunt aruncate in derizoriu de cuplurile de acelasi sex care, culmea nerusinarii, se leaga in taina Sfintei casatorii in taina Tatalui ceresc. Auzi la ei! Dictatura gay! Decizii demente privind zoofili. A venit vremea ca Biserica Ortodoxa sa se implice cu extrema seriozitate in lupta chiar si politica”, a spus unul dintre protestatari intr-un discurs sustinut in fata Patriarhiei.

La protest a participat si Florin Barbu, ai carui copii, de cinci si respectiv opt ani, au fost adoptati de un cuplu gay din Marea Britanie si care cere sustinere din partea autoritatilor romane pentru a-i recupera. ”Copiii au fost luati pe data de 14 martie 2014 de autoritatile britanice. Din acel moment nu ni s-au mai dat inapoi copiii. I-am vazut pana in decembrie 2014, dar nu ni s-a mai permis sa ii mai luam inapoi”, a spus Florin Barbu.

El a explicat ca in urma cu doi ani cei doi copii au ajuns in custodia autoritatilor britanice ca urmare a unor scandaluri intre el si mama acestora.

”Mama copiilor s-a certat cu mine pentru ca voia sa scape de mine. Avea un amant, un coleg de munca, cu care este si acum. M-a reclamat de doua ori si a intervenit protectia copilului si au venit acasa la noi. Ea era sub influenta morfinei, la recomandarea medicului, si am inteles ca o data l-au vazut pe copil ca se juca cu cutitul si au scris in raport (n.r. - cei de la protectia copilului) ca mama nu are grija de el”, a mai spus el.

Marsul Normalitatii este la a 11-a editie si s-a incheiat cu o rugaciune in fata Patriarhiei Romane. Sambata dupa-amiaza are loc in Bucuresti si ”marsul diversitatii”.

Sursa foto: Tom Wang / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri