Romanii amatori de pariuri si jocuri de noroc lasa, in fiecare an, aproximativ un miliard de euro in salile de joc, potrivit datelor asociatiei organizatorilor de jocuri de noroc Rombet. In tara sunt acum 32 de operatori de pariuri traditionali, plus 19 online, iar suma medie cheltuita pentru jocurile la aparate este intre 50 si 100 de lei pe luna.

In Romania sunt aproape 70.000 de aparate de tip slot machine si circa 30.000 de agentii de pariuri, spun ultimele statistici. Numarul jucatorilor – fie ca merg in cazinouri, fie ca prefera pariurile sportive sau aparatele slot-machine, cunoscute sub numele de „pacanele” – creste de la an la an, la fel si miza, si, evident, volumul total al incasarilor. ”Incasarile au crescut anul acesta comparative cu aceeasi perioadaaa anului trecut, si consideram ca principalul <<motor>> este EURO 2016. Importanta acetul eveniment sportive si miza meciurilor indeamna si mai mult pariorii sa-si incerce norocul”, a declarat pentru News.ro presedintele Rombet, Dan Ghita, scrie News.ro.

Jocurile de noroc din tara reprezinta o piata de aproximativ un miliard de euro, estimeaza Ghita. Iar valoarea premiilor acordate este ”la un minim de 85% din miza”, ceea ce inseamna ca, din aceasta miza, cel putin 550 de milioane de euro se intorc la jucatori. Dar cati bani pierd ei? ”Greu de stabilit”, spune directorul executiv al asociatiei, Dan Iliovici, explicand ca ”jocurile de noroc se desfasoara sub forma unui perpetuum-mobile, miza jocului este impartita participantilor, sub forma de premii, iar acestia pot juca in continuare sumele de bani castigate. (…) fiecare jucator are la un moment dat sansa sa castige si in acest fel sa-si recupereze sumele de bani cu care a jucat in perioadele precedente”.

Altfel spus, “pierderea” unui jucator, reprezinta de fapt ”castigul” altui jucator, iar organizatorului ii ramane de fapt doar un anumit procent din sumele pariate. Venitul organizatorului, din activitatea de jocuri de noroc, il reprezinta comisionul pentru serviciul prestat, platit de participantii la joc si care la acest tip de joc de noroc se situeaza la aproximativ 15% din sumele cu care jucatorii participa la joc, mai spun reprezentantii Rombet. Din acest comision organizatorii platesc taxele datorate bugetului de stat sub forma de impozite si taxe, salariile personalului, amortizari, utilitati, etc. ”Profitul brut realizat este cel mult 5%, din venitul realizat”, precizeaza Dan Iliovici.

Venitul mediu lunar al jucatorului de sloturi, de exemplu, este de 1.500 lei, iar suma medie lunara cheltuita pentru acest gen de distractie este de 100 de lei, potrivit ultimelor date disponibile (un studiu realizat de GfK Romania la nivelul lui 2012). Aceleasi date statistice arata ca 3% dintre romani participa la jocurile de sloturi. Conform statisticilor internationale, numarul jucatorilor la slot machines din alte tari europene este de peste 4 ori mai mare. De exemplu, in Marea Britanie, 13% din populatie a participat la jocurile de sloturi in 2010, in timp ce 59% din britanici au jucat la Loto. Totodata, la Loto joaca 20%, la pariuri sportive – 6%, 4% – la bingo, 3% – la jocurile din online si 3% la jocurile de carti (poker si black jack).

Daca ar fi sa ne luam dupa densitatea aparatelor la mia de locuitori, cel mai mult se pariaza in Bucuresti, Brasov, Cluj, Iasi, Timisoara si Contanta. Anul trecut, pentru 11 luni, statul a incasat din activitatea de jocuri de noroc 1,1 miliarde lei, sub forma de taxe si impozite, cu mentiunea ca in aceasta suma este inclusa si penalitatea platita de organizatorii de jocuri de noroc online, care au desfasurat activitate neautorizata in perioada 2010-2015. Totusi, cu un venit brut din jocuri de tip slot-machine per capita de circa 21 de euro, Romania este inca departe de media europeana de 36 de euro per capita. Pentru comparatie, in Italia venitul este de sase ori mai mare, ajungand la 130 de euro/locuitor.

Pariurile online au fost pana anul trecut in afara legii. ”Principala noutate a lui 2016 vine din zona jocurilor de noroc online. 2015/2016 sunt anii in care am asistat la deschiderea pietei jocurilor de noroc online in tara noastra, prin acordarea dreptului de operare primilor 19 operatori de asemenea jocuri. In plus, au fost deja acordate peste 100 licente de clasa a II-a, pentru activitati conexe jocurilor de noroc”, conchide presedintele Rombet, Dan Ghita.

Sursa foto: Lukasz Z/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri