Referatul cu propunerea de arestare preventiva facut de procurorii de la DIICOT arata felul in care politistii romani de la Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate au reusit sa se infiltreze printre traficanti si astfel sa isi castige roluri importante in cadrul gruparii infractionale. Investigatorii devenisera atat de credibili pentru coordonatorii gruparii incat primeau sume importante de bani atat pentru platile curente operatiunii, cat si ca remuneratie pentru serviciile pe care le prestau, scrie News.ro.

„Prin procesul verbal intocmit la 08.04.2016 investigatorul sub acoperire cu numele de cod (...) a mentionat ca, in cursul aceleiasi zile, a primit de la colaboratorii cu numele de cod (...) suma de 22.000 dolari S.U.A. formata din 220 bancnote in cupiura de 100 dolari S.U.A. Cu privire la aceasta suma de bani, colaboratorii au precizat ca le-a fost inmanata de catre (...) care, la momentul respectiv, era insotit de un alt membru al gruparii infractionale cunoscut cu apelativul „ROCKY”, acestia solicitand ca banii sa fie utilizati pentru efectuarea platii de catre S.C. (...)”, arata procurorii DIICOT in referatul cu propunerea de arestare preventiva.

In alte transe, membrii retelei le-au dat investigatorilor si colaboratorilor sub acoperire sume de 77.500 dolari, 40.000 euro, 94.930 dolari, si 45.855 dolari. Banii erau destinati platii facturilor pentru bananele care erau transportate ca paravan in containerele cu droguri. Mai mult, unul dintre investigatorii sub acoperire a anuntat procurorul ca a fost remunerat de membrii gruparii pentru serviciile sale. „In data de 27.04.2015, investigatorul sub acoperire cu numele de cod (...) a intrat in posesia sumei de 5.400 dolari S.U.A., care a fost ulterior predata procurorului de caz, conform proceselor verbale depuse in acest sens la dosar”, se mai arata in documentele de ancheta.

Suspectii care au fost arestati in Romania faceau parte din echipa de extractie. Unul dintre investigatorii sub acoperire a consemnat in procesul verbal ca membrii gruparii i-au trasat ca sarcina sa se intalneasca la Hotelul Ibis de langa Gara de Nord cu un barbat pentru a stabili felul in care urmau sa fie scoase drogurile dintre peretii metalici ai containerelor venite din Columbia. Barbatul, care s-a prezentat a fi rus este, in realitate, lituanian si se numeste Mikailionis Nerijus. Containerele au fost duse la un depozit din Eforie Sud unde drogurile erau scoase din peretii metalici.

„In aceleasi imprejurari, respectivul individ i-a solicitat investigatorului sa procure, in perioada imediat urmatoare, anumite materiale (si anume, doua aparate tip autogen, doua aparate de sudura in argon, la care se va folosi sarma cu diametrul de 1,2 mm., spuma/lichid cu proprietati de izolare termica pentru a umple un volum de 42x0,05 m2 pentru fiecare container, 60 stalpi metalici reglabili pe inaltime, o scara dubla) si a precizat ca sunt necesare pentru extragerea drogurilor care sunt disimulate in structura metalica a celor doua containere”, se mai arata in referatul cu propunerea de arestare preventiva.

Citeste si:

Drogurile venite in Romania purtau siglele unor parfumuri astfel incat sa fie diferentiata atat calitatea cat si lotul din care proveneau. „Inculpatul Mimoun Kaabouni impreuna cu inculpatii Narvaez Ramon Diego, cetatean columbian si cu Mikailionis Nerijus, Laurincikas Audrius, Gaidamavicius Vygantas si Miceika Tadas, cetatenii lituanieni, au initiat si constituit un grup infractional organizat, pe care ulterior l-au si sprijinit prin actiuni distincte, in scopul savarsirii de infractiuni de trafic international de droguri de mare risc (...).

In paralel, in data de 29.06.2016, inculpatul Mimoun Kaabouni zis „Rocky” a fost retinut de catre autoritatile spaniole in timp ce incerca sa paraseasca teritoriul Spaniei, pe aeroportul din Malaga, in vederea solutionarii propunerii de arestare preventiva formulate de catre procurorii D.I.I.C.O.T.”, arata un comunicat al DIICOT. Fata de inculpatii Narvaez Ramon Diego, Mikailionis Nerijus, Laurincikas Aurius, Gaidamavicius Vygantas si Miceika Tadas, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile. Valoarea de piata a drogurilor este de aproximativ 625.000.000 de euro, au estimat anchetatorii.

Sursa foto: Photographee.eu/Shutterstock.com