''Nu avem o evidenta clara salariu cu salariu a salarizarii din administratia publica locala si am si afirmat ca lucram acum pentru a imbunatati registrul de evidenta a salariatilor cu salariatii din zona publica. Prin urmare, sa aplici o crestere salariala in procent in conditiile in care exista mari distorsiuni in sistemul de salarizare inclusiv in zona administratiei publice locale, pe langa faptul ca nu are resurse bugetare, nu ar fi nicio masura buna, inteligenta, lucru care sa ne ajute”, a spus, la Digi 24, Dragos Pislaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

Ministrul sustine ca se lucreaza la introducerea acestor date, dar problema este legata de progamele informatice care sunt folosite. Pislaru a explicat ca salariile angajatilor din sistemul public nu pot fi introduse, fara modificari, in aplicatia Revisal (Registrul General de Evidenta a Salariilor), folosita pentru evidenta angajatilor din sistemul privat deoarece, in sistemul public, sunt si alte informatii care trebuie introduse legate de sporuri, indemnizatii si alte beneficii care nu exista in privat. Prin urmare, a explicat ministrul, este nevoie de introducerea unor noi campuri in programul software. Acest lucru este insa posibil decat cu ajutorul codului sursa care este detinut, in continuare, de o firma IT.

„Noi, pe anumite sisteme cheie, printre care Revisal, nu avem codul sursa pentru acest sistem. Noi, daca il extindem acum cu inca 1,2 milioane de intrari, fara sa avem clar drepturile de proprietate intelectuala, nu putem controla absolut nimic. La cum arata lucrurile nu pot sa intru pe codul sursa cu o alta firma pentru ca se considera ca acel cod sursa este proprietatea intelectuala. A fost o problema legata de modul in care staul a avut relatiile cu aceste firme. A fost un contract de servicii. De licenta. Deci practic statul este licentiat pentru un software care nu ii apartine in care baza de date ii apartine dar nu detine codul sursa din acest sistem. (…) La mine in minister am mai multe sisteme care sunt capturate in modul asta. Statul a facut niste contracte absolut jalnice”, a mai spus ministrul.

Pislaru a anuntat ca, pana pe 20 iulie, termina negocierile pentru preluarea codurilor sursa de la firma IT care detine dreptul de proprietate intelectuala. „Cine ar fi avut un interes sa nu avem aceste lucruri? Eu zic ca primul interes este legat de faptul ca a avea un astfel de sistem este o transparenta totala a felului in care orice om isi ia salariul in tara asta. Si ar trebui sa existe niste reguli care sa nu permita ca Gigi din biroul de langa sa aiba salariul de doua ori mai mare pentru ca s-a vorbit la Resurse Umane sa-i faca nu stiu ce incadrare”, mai spune Pislaru.