Bucurestenii care merg in parcurile din Sectorul 1 pot intra gratuit pe internet, dupa ce Primaria a introdus retea gratuita de wireless in parcul Kiseleff (zona cuprinsa intre Str. Barbu Stefanescu Delavrancea si Sos. Kiseleff), Parcul Bazilescu (zona cuprinsa intre Teatrul de Vara, Str. Subcetate si Bd. Bucurestii Noi), Parcul Venus (zona Splaiul Independentei, langa Opera Romana), Regina Maria si in Padurea Baneasa, zona din apropierea Restaurantului Casa Alba, conform News.ro

Primaria Sectorului 1 precizeaza ca, in ultima luna, in cele cinci parcuri care ofera aceasta facilitate s-au inregistrat aproape 22.000 de utilizatori unici ai retelelor de internet, pe primul loc fiind Parcul Bazilescu cu 8.324 de utilizatori unici intr-o luna, urmat de Parcul Kiseleff cu 7.538 de utilizatori si Parcul Regina Maria cu 3.225 de utilizatori.

Echipamentele folosite in parcurile din Sectorul 1 sunt de ultima generatie, fiind similare cu cele care au constituit reteaua oficiala wireless a Jocurilor Olimpice de la Londra.

"Aceste tipuri de echipamente, care au deservit aproximativ 350.000 de utilizatori in capitala Marii Britanii, ofera bucurestenilor cea mai placuta experienta de navigare pe Internet, fie ca este folosit un smartphone, o tableta sau un laptop. Conexiunea internationala la internet este realizata la o viteza de transfer de 10 Mb/secunda, iar pentru conexiunea metropolitana viteza disponibila este de 100 Mb/secunda.

Citeste si:

Echipamentele instalate suporta un numar minim de 1.000 de conexiuni simultane pentru fiecare locatie in parte, astfel incat posibilitatea supraaglomerarii este minima”, se mai arata in comunicatul transmis de primarie. Institutia mai precizeaza ca bucurestenii beneficiaza si de plimbari gratuite cu bicicleta, pana in luna noiembrie fiind deschise Centrele "La Pedale”, pentru al optulea an consecutiv, in Parcurile Kiseleff, Bazilescu si Padurea Baneasa, in cadrul primului sistem de bike-sharing gratuit din Romania.

"In aceste locatii, administratia locala pune gratuit la dispozitia iubitorilor sportului pe doua roti un numar de 450 de biciclete. Programul de functionare al tuturor centrelor «La Pedale»este de luni pana vineri, intre orele 10:00 - 18:00, iar sambata si duminica, in intervalul orar 10:00 - 19:00”, mai arata primaria.

Cei interesati isi pot alege traseul pentru plimbari cu bicicleta direct de pe telefonul mobil, cu ajutorul aplicatiei "La Pedale", lansata vara trecuta de Primaria Sectorului 1 si Asociatia Green Gate. Aplicatia poate fi descarcata, gratuit, de pe toate dispozitivele smartphone, atat cu sistem de operare Android, cat si iOS. Aceasta le pune la dispozitie 12 trasee predefinite, iar biciclistii isi pot crea propriul traseu prin intermediul Google Maps.

Sursa foto: violetkaipa / Shutterstock