Organizatorii evenimentelor din week-end de pe Soseaua Kiseleff afirmaa ca joi, dupa ora 17.00 au primit o comunicare oficiala din partea Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), prin care au fost informati ca vor trebui sa elibereze zona in care aveua loc in mod obisnuit activitatile pentru ca "se executa lucrari edilitar-gospodaresti, conform News.ro

“Tinand seama ca Administratia Strazilor instiinteaza cu privire la faptul ca pe un numar de bulevarde din Bucuresti au fost demarate lucrari edilitare, va rugam ca incepand cu data prezentei sa procedati la eliberarea zonei de desfasurare a evenimentului, intrucat, in temeiul art.10 lit. b din Legea nr 60/1991 republicata, se interzice desfasurarea adunarilor publice atunci cand, in perioada, locul si pe traseele unde acestea ar urma sa se desfasoare, se executa lucrari edilitar-gospodaresti”, a anuntat Primaria.

Organizatorii spun ca imediat dupa primirea documentului au trimis o cerere oficiala pe mail (depusa si in aceasta dimineata la Registratura PMB) in care au solicitat sa li se permita desfasurarea evenimentului in acest weekend pentru ca timpul ramas pana la incepere era mult prea scurt si aveau deja stabilite diferite activitati cu partenerii, dar si sa se permita desfasurarea evenimentului pana la sfarsitul lunii august, asa cum este prevazut si in Protocolul semnat cu PMB.

“Nu credem ca “lucrarile edilitare” se vor desfasura pe Sos. Kiseleff sau in zonele adiacente de vineri orele 22:00 pana duminica orele 14:00”, spun organizatorii .

Acestia precizeaza si ca in saptamanile trecute au primit invitatia PMB de a muta locatia evenimentului in alta parte, cea mai buna varianta oferita fiind Parcul Tineretului – Platoul din fata Liceului Sincai, dar au refuzat relocarea.

“Conceptul evenimentului, care reiese si din numele de “Via Sport” este crearea unui spatiu utilizat de obicei pentru traficul rutier intr-un spatiu de relaxare, pe o perioada (vineri seara – duminica la pranz) in care traficul este la cel mai redus nivel al saptamanii si al anului (vara, pe timpul concediilor). Nu ne-am propus niciodata sa facem un eveniment intr-un parc, ci sa inchidem un bulevard al unei capitale europene si sa-l redam publicului pentru a se juca pe el sau a se plimba pe el, asa cum se intampla si in alte capitale. Unul dintre sloganurile din anii trecuti a fost “Stop trafic! Start joc!””, explica organizatorii.

Cel de-al doilea motiv pentru care acestia au refuzat relocarea evenimentelor tine de ratiuni financiare, intrucat sumele stranse anul acesta de la partenerii privati nu ar fi putut acoperi costurile relocarii, cu tot ce insemna acest lucru.

“Aceasta fiind situatia si neprimind niciun raspuns din partea Primariei Municiupiului Bucuresti pana la ora 14.00, asa cum am solicitat, ne vedem nevoiti, desi nu suntem de acord, sa anulam evenimentul programat sa inceapa la orele 22.00. Ne cerem scuze bucurestenilor care 7 ani la rand au fost alaturi de noi. A fost o placere sa ne jucam cu voi pe Kiseleff si va multumim ca ati fost mii de oameni care vineri seara veneati inca inainte de ora 22.00 sa ne ajutati sa montam echipamentele pe strada, ati fost mii care v-ati jucat in noptile toride pana dimineata, ati fost mii de familii cu care ne-am revazut in fiecare sambata si duminica dimineata, jucandu-ne cu copiii nostri tenis de masa, baschet, fotbal etc, ati fost mii care ati umplut soseaua, pana la refuz uneori, in dupa-amiezile de sambata. Ne cerem scuze partenerilor si le multumim ca au fost alaturi de noi. Si celor de anul acesta si celor din anii trecuti. Datorita voua am putut organiza un eveniment unic si gratuit pentru bucuresteni, am putut organiza cea mai mare strada de sport din Romania in Bucuresti. In incheiere, ne-am dori sincer ca Via Sport sa fie singurul eveniment anulat din cauza acestor “lucrari edilitar-gospodaresti””, precizeaza organizatorii.

PMB informeaza ca, prin Administratia Strazilor, demareaza, incepand de vineri seara, lucrari de semnalizare rutiera orizontala si verticala pe cele mai importante artere din Capitala si, in acest context, a transmis organizatorului evenimentului Via Sport o notificare.

“Avand in vedere oportunitatea si necesitatea derularii lucrarilor pe perioada verii, PMB a transmis organizatorului evenimentului VIA Sport, care are loc pe b-dul Kiseleff, unul din bulevardele pe care incep lucrarile in aceasta seara, sa elibereze zona, in conformitate cu art.10, lit.b din Legea nr.60/1991, republicata, care interzice „desfasurarea adunarilor publice atunci cand, in perioada, locul si pe traseele unde acestea ar urma sa se desfasoare, se executa lucrari edilitar-gospodaresti””, precizeaza institutia.

Citeste si:

PMB mentioneaza ca organizatorului i s-a oferit posibilitatea de a alege alte zone pentru continuarea evenimentului, pe care acesta le-a refuzat.

Municipalitatea spune ca vor fi refacute marcajele rutiere pe 49 de strazi din Bucuresti, printre care: strada Izvor, Splaiul Independentei, Soseaua Mihai Bravu, b-dul Regina Elisabeta, b-dul Libertatii, b-dul Mihail Kogalniceanu, Calea Grivitei, b-dul Gheorghe Magheru, Splaiul Unirii, b-dul Dacia, Calea Giulesti, b-dul Barbu Vacarescu, b-dul Kiseleff, b-dul Marasti, strada Mihai Eminescu, b-dul Timisoara etc., durata de executie a lucrarilor fiind de aproximativ patru luni.

“Precizam ca Municipalitatea a decis sa inceapa lucrarile de refacere a marcajelor rutiere in aceasta perioada, luand in calcul conditiile meteorologice potrivite si traficul redus datorat perioadei de vacanta”, se arata in comunicatul transmis vineri. PMB mai noteaza ca sustine evenimentele culturale si sportive din Capitala, acordand sprijin tuturor organizatorilor pentru ca astfel de manifestari sa poata avea loc in conditii optime de siguranta.

Gabriela Firea a declarat, in repetate randuri ca centrul Capitalei nu ar trebui blocat de diverse evenimente si a sugerat ca unele dintre acestea ar putea fiorganizate la Romexpo sau la Arena Nationala.

Sursa foto: t81 / ShutterstocK