Discutia se va purta in jurul unor subiecte precum contracte de munca pe perioada nedeterminata, posibilitatea de a avea contracte diferite cu institutia in care artistul e angajat si oportunitatile pentru obtinerea unei locuinte de serviciu in cazul actorilor, solistilor, muzicienilor, scrie News.ro.

”In urma cu cateva saptamani, Guvernul Romaniei a adoptat o serie de modificari la Ordonanta 21/2007 (Legea institutiilor publice de spectacol), propuse de Ministerul Culturii, privind, printre altele, diversificarea formelor de angajare ale artistilor, cumularea salariului cu alte forme de remunerare in cadrul aceleiasi institutii sau colaborarile externe ale artistilor angajati”, a scris Corina Suteu, duminica, pe pagina sa de Facebook.

Pornind de la aceste modificari, ministrul Culturii invita comunitatea actorilor, tineri, angajati in institutii publice sau nu, la un dialog despre efectele concrete ale noilor prevederi, ca si despre alte initiative destinate sprijinirii tinerilor artisti, pe care Ministerul intentioneaza sa le puna in practica in viitorul apropiat.