Politistii de la Brigada Autostrazi si Misiuni Speciale din IGPR spun ca, in urma primelor cercetari de la fata locului, accidentul de pe A2 a fost produs din cauza ca soferii nu au adaptat viteza la vizibilitatea redusa. Comisarul-sef George Grigore, directorul adjunct al Directiei Rutiere din Politia Romana, spune ca este cel mai grav accident in lant produs de la deschiderea Autostrazii Soarelui.

„In acest accident au fost implicate 29 de vehicule. Din primele cercetari a rezultat faptul ca cauza principala pentru care s-a produs accidentul este neadaptarea vitezei la conditiile meteo rutiere. O ceata foarte densa, cu o vizibilitate sub 20 de metri”, spune comisarul-sef George Grigore, director adjunct al Directiei Rutiere din Politia Romana, potrivit News.ro.

Politistii cerceteaza si ipoteza ca una dintre masini a iesit din parcarea de la kilometrul 67 fara ca soferul sa se asigure. Grigore mai spune ca accidentul de sambata este cel mai grav eveniment rutier care s-a produs vreodata pe Autostrada Soarelui.

„A mai fost un accident in lant in 2006, acel vestit accident care s-a produs din cauza fumului care era pe autostrada in urma incendierii miristilor, dar atunci a fost o persoana decedata si aproximativ 30 de persoane ranite. Intr-adevar, numarul autovehiculelor atunci a fost mult mai mare, aproximativ 60 de masini implicate”, a mai spus George Grigore.

Numarul persoanelor decedate in urma accidentului in lant de pe Autostrada A2 a fost revizuit de Departamentul pentru Situatii de Urgenta, astfel ca sunt trei persoane care si-au pierdut viata fata de patru cum spuneau, initial, oficialii la primele momente ale interventei.

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta din MA,I spune ca nu se mai afla nicio victima la locul accidentului, toti ranitii fiind preluati de ambulantele sosite pe autostrada.

O mare parte dintre victime au fost transportate la spitalul din Lehliu, iar cele care se aflatu in starea cea mai grava au fost transportate catre spitalele din Capitala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri