Centrul de Management al Situatiilor de Urgenta este functional, iar institutiile din Bucuresti ai caror angajati sunt implicati in acest proces asteapta instalarea noului Guvern, intrucat sunt necesare niste ordine de ministru pentru mutarea personalului, a declarat, miercuri, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

"Primaria Capitalei a realizat o cladire, pe care a si dotat-o la standarde foarte inalte, la Centrul de Management al Situatiilor de Urgenta. Ramane ca cele doua ministere care trebuie sa populeze prin institutiile pe care le au, Ministerul Sanatatii si Ministerul de Interne, sa transfere personalul in aceasta cladire, lucru care sper sa se incheie cat mai curand posibil”, a spus primarul Capitalei, conform News.ro.

Firea a subliniat ca, in prezent, cladirea este functionala, dar reprezentantii serviciilor de urgenta si ai companiilor de utilitati asteapta instalarea noului Guvern, pentru ca sunt necesare niste ordine de ministru pentru mutarea personalului. "Responsabilitatea municipalitatii s-a incheiat, cladirea este functionala chiar si acum daca s-ar muta Salvarea, SMURD-ul, IGSU, sau reprezentantii companiilor de utilitati. Au spus ca asteapta instalarea Guvernului, sa aflam care este noul ministru al Sanatatii, noul ministru de Interne, pentru ca sunt necesare niste ordine de ministru pentru mutarea efectiva a personalului acestor institutii”, a explicat edilul.

Primarul Capitalei declara, in octombrie, ca Centrul Municipal Integrat pentru Serviciile de Urgenta va fi gata pana la sfarsitul anului, iar scopul centrului va fi ca oamenii care au responsabilitati in domeniul serviciilor de urgenta sa comunice pentru a fi diminuat timpul de reactie. Aceasta a mai spus atunci ca la noua institutie s-a lucrat trei ani si ca au fost investitii de aproape 40 de milioane de euro din bugetul Primariei Capitalei, atat pentru constructie, cat si pentru materialele din dotare, iar din acelasi buget vor fi platite si utilitatile.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri