Angajatii organizatiilor multinationale, sau autohtone cu spirit corporatist, sunt cei care au fost antrenati sa-si exprime punctul de vedere.

Brainstormingurile, sau schimburile de pareri intr-un cadru dedicat, au demonstrat de-a lungul timpului ca sunt folositoare. Ai parerea intoarsa pe toate partile si imbunatatita de ceilalti membri ai grupului si te simti parte din trunchiul comun decizional. De aici si sentimentul de angajament si responsabilitate asumata pentru actiunile care vor pune in practica ideea dezbatuta.

Si daca tot am pus in discutie asumarea deciziilor si faptelor aferente, sa ne amintim de managementul participativ, un alt concept care a sustinut devenirea angajatului cu sefi expati sau co-nationali scoliti in alte sisteme educationale. Diferenta dintre executantul coplesit de relatia cu seful si corporatistul, care raspunde pentru actele sale, este majora si se reflecta in rezultatele obtinute de acestia. Raspunderea mascata de o structura in care toata lumea este de acord dar nimeni nu-si asuma nimic este bine cunoscuta in sistemul de sustinut de bigetul de stat.

Un alt adevar despre angajatii care au dat glas nemultumirilor este ca vor cauta solutii. In organizatii îi gasim grupati in sindicate sau reprezentanti ai angajatilor. Daca demersurile lor nu sunt acceptate sau macar negociate, acestia isi vor cauta contextul dorit in alt spatiu de munca. Pleaca din firma, din oras, din tara. Schimba cu usurinta mediul, nu se complac la nesfarsit in spatiul de aparent confort.

Citeste si:

Protestantul din strada este angajatul mai putin comod pentru sef. Este liderul informal care, deseori, aduce in prim plan nevoile echipei, vede optiuni si solutii transformand problemele in provocari. Are propriul sau plan si nu asteapta compania sa-i gaseasca oportunitati. Profilul “vocii din strada” este cel care poate imbraca cu usurinta antraprenorul gazduit de organizatie in costumul lejer si de bun gust al antreprenorului sau viitorului “free lancer” liber profesionist care castiga din proiecte mai mult decat dintr-un salariu fix.

Consider ca orice specialist in HR care si-a identificat colegii printre protestari îi recunoaste astfel pe cei care nu au avut nevoie de o titulatura sau carte de vizita ca sa se reprezinte. Sunt membrii echipei catre care iti indrepti privirea atunci cand vrei sa stii cum stau lucrurile, care se informeaza singuri daca nu sunt tinuti la curent cu hotararile importante pentru organizatie si pot lua decizii in situatii de criza.

Cuvintele cheie folosite de ei sunt schimbare, solutie, provocare, rezultate.

Pe de alta parte, cat din ceea ce au ei de spus le este permis sa o faca in proteste publice politice depinde de regulile fiecarei organizatii. Sunt cazuri in care rolul si functia din companie iti limiteaza accesul la opinii politice, dar asta nu-i impiedica pe angajati sa gandeasca diferit de superiorii lor. Conducerea unui stat se cascadeaza intr-o forma transparenta, sau mai putin vizibila, in gestionarea organizatiilor care joaca roluri importante in economia acestuia. Iar angajatii stiu sau intuiesc macar nuantele politice ale conducarilor lor. Acesta poate fi un factor motivator cat valorile celor doua parti sunt in congruenta, sau un aspect tabu pe care subordonatii il accepta prin semnarea contractului de munca. Scopul salariatului nu este acela de a dezbate interesele partidelor, ci de a obtine siguranta locului de munca si dezvoltarea competentelor profesionale.