Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat, miercuri, in debutul sedintei Executivului, ca, potrivit Legii salarizarii unitare pe care urmeaza sa o trimita in Parlament in cateva saptamani, nu vor mai exista clase de salarizare ca pana acum, ci vor fi facute departajari pe functii, grade si gradatii. Ministrul a spus ca in 2018 primii carora le vor creste salariile in totalitate sunt cei din sistemul sanitar, ceilalti bugetari urmand sa beneficieze de aceste cresteri gradual, in urmatorii patru ani.

”N-ar trebui sa fie o surpriza pentru absolut nimeni aceasta lege unica a salarizarii si prinicipiile ei pentru ca sunt foarte bine prezentate in programul de guvernare. Avem o anvelopa de 32 de miliarde de lei pentru patru ani de crestere a salariilor bugetarilor, insemnand, pe medie, o crestere cu 56% in patru ani”, a declarat ministrul Muncii, conform NEws.ro.

Lia Olguta Vasilescu a precizat ca legea salarizarii unitare este finalizata, dar inaintre de trimiterea ei in Parlament a considerat ca sunt necesare discutii cu sindicatele.

”Deja avem semnale foarte pozitive pentru ca luni ne-am intalnit cu sindicatele din aparare si ordine publica, ieri ne-am intalnit cu sindicatele din sanatate, maine urmeaza sa ne intalnim cu educatia, vineri cu institutiile de cultura si federatiile din cultura, urmand ca saptamana viitoare sa continuam si cu ceilalti”, a anuntat ministrul Muncii.

Potrivit acesteia, legea este modificata fata de variantele care ”au tot fost prezentate publicului”.

”Noi am fost foarte atenti sa nu iesim din aceasta anvelopa de 32 de miliarde. Impruna cu Ministerul de Finante, in urma cu o saptamana, cand am considerat noi ca avem finalizata acesta lege, am facut un calcul, ieseam la 31 de miliarde, dar, desigur, dupa discutiile pe care le vom avea cu sindicatele va trebui sa facem inca un nou calcul inainte de a transmite Parlamentului, astfel incat sa nu avem niciun leu in plus fata de cat ne-am asumat”, a explicat Olguta Vasilescu.

Totodata, ministrul a spus ca legea salarizarii schimba foarte multe principii, ea nemafiind pe clase de salarizare, ci pe functii, grade si gradatii.

”In prima luna din 2018 cresc salariile la sistemul sanitar, ei sunt primii care vor beneficia de acesta crestere salariala in totalitate, la ceilalti urmeaza sa se faca gradual, in urmatorii patru ani. Avem, de asemenea, un fond de premiere de 5% care este la dispozitia ordonatorului de credite, dar acesti bani nu pot fi dati decat in acord cu sindicatele. Ramanem pe 30% sporuri la ordonatorii de credite. In aceste sporuri trebuie sa intre obligatoriu acel voucher de vacanta care, de asemenea, este cuprins in programul de guvernare si doua norme de masa insemnand doua salarii minime pe economie si, de asemenea, este un capitol separat pentru indemnizatiile demnitarilor, primarilor si viceprearilor care se calculeaza incepand cu salariul mediu pe economie”, a spus ministrul Muncii.

Ea a precizat ca a facut acest lucru pentru ca la toti ceilati bugetari se porneste de salariul de baza, la care se adauga sporurile, ”ori demnitarii, primarii si viceprimarii au indemnizatii care nu cuprind niciun fel de sporuri, nici macar sporuri de vechime”.

”Si ca sa fie pe o baza corecta pentru toata lumea s-a optat pentru acesta varianta”, a aratat ea.

Ministrul sustine ca se vor corecta toate inechitatiile care sunt la ora actuala in sistemul de salarizare, urmand ca dupa 2021, ”fiecare bugetar in parte sa urce cu rata inflatiei”.

”Absolut toti bugetarii vor avea parte dupa 2021 de o crestere egal”, a mai sustinut ministrul Muncii.

Sindicalistii din sanatate si asistenta sociala au avut, marti, discutii cu reprezentantii Ministerului Muncii. Dupa ce au analizat proiectul legii salarizarii, liderii sindicali din sanatate s-au declarat multumiti de majorarile propuse de Ministerul Muncii, urmand sa mai faca unele corectii pana la urmatoarea intalnire.

Iulian Pope, prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, declara ca ministrul Muncii le-a promis cresteri salariale si de peste suta la suta in anumite cazuri, spor de vechime, tichete de masa, iar in unele cazuri tichete de vacanta, reducerea diferentei dintre domeniul clinic si domeniul neclinic.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri