Ploi insemnate cantitativ, care pot avea si caracter totrential, insotite de descarcari electrice si vant puternic se vor inregistra de duminica, de la ora 16.00, pana marti noapte, potrivit unei informari meteorologice transmise de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM). De asemenea, incepand de miercuri, vremea se va raci, iar la munte va ninge.

Potrivit meteorologilor, incepand de duminica, ora 16.00, pana marti, ora 23.00, vor fi perioade de timp in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata, manifestandu-se prin averse ce pot avea caracter torential, insotite de descarcari electrice si intensificari ale vantului cu aspect de vijelie. Pe arii restranse vor fi caderi de grindina, scrie News.ro.

In zonele de deal si de munte, dar si in sudul, estul si centrul tarii, cantitatile de apa vor depasi local 15-20 de litri pe metru patrat, iar izolat 40-50 de litri pe metru patrat, precizeaza ANM.

De asemenea, in noaptea de marti spre miercuri si in cursul zilei de miercuri, vremea va deveni rece, temporar va ploua in jumatatea de sud-est a tarii, iar la munte precipitatiile vor fi mixte. Dimineata, in special in nordul si centrul tarii, local se va produce bruma.

Sursa foto: Robert Hoetink/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri