"Din punctul de vedere al pretului la energia electrica, care de la 1 iulie se va fi liberalizata cu inca o transa de 10% din totalul consumului, ar putea sa existe anumite ajustari, dar ele sunt sub 1% si consideram ca, practic, vom avea acelasi preturi", a afirmat seful ANRE, Niculae Havrilet, potrivit News.ro.

De la 1 iulie, 90% din energia electrica platita de consumatorii casnici va proveni din piata libera, fata de 80% in prezent, si 10% va fi energie din piata reglementata, la preturi fixate de catre stat. De la finalul acestui an, piata energiei electrice pentru populatie va fi complet liberalizata.

Seful ANRE a sustinut ca pierderile distribuitorilor de energie cauzate de viscolul si de temperaturile scazute din luna aprilie vor avea un impact nesemnificativ in factura populatiei.

”Noi consideram ca acele elemente perturbatoare intre societatile de furnizare energie electrica, care nu au fost in stare sa asigure consumul din contract, si consumatorul respectiv nu vor fi preluate in facture clientului final. In primul rand, aceste pagube trebuie sa fie incadrate in categoria pagubelor care se inregistreaza ca urmare a unor conditii extrem de grele, ceea ce ar insemna ca ei (distribuitorii, n.r.) sa primeasca statutul de forta majora”, a spus Havrilet.

Citeste si:

Companiile care obtin statutul de forta majora au dreptul sa introduca in factura finala costul reparatiilor, iar ANRE este obligat sa accepte acest lucru. "Dar oricum consideram ca nu sunt valori foarte mari, undeva sub 0,5% - 0,1%, sunt valori foarte mici la nivelul consumatorilor", a mentionat Havrilet.

Seful ANRE spera ca Parlamentul sa numeasca rapid membrii care lipsesc din comitetul de reglementare al ANRE, dupa trei ani de tergiversari.

”Sunt trei ani de zile in care activam la minimul necesar pentru a avea cvorum. Asteptam sa ne soseasca si ceilalti colegi, suntem patru, lipsesc trei. Niciunul din acesti patru reglementatori nu are voie sa se imbolnaveasca, nu are voie sa lipseasca din tara. A fost o sarcina grea in ulitmii trei ani de zile”, a mai spus Havrilet.

Sursa foto: chuyuss / Shutterstock