Ministrul de Externe Teodor Melescanu a declarat ca in acest moment intrevede un orizont de timp de 1-2 ani pentru ridicarea vizelor pentru Statele Unite ale Americii.

"Am avut doua intaniri de lucru cu expertii americani. Am avut o intalnire in 3, in aprilie, la Bruxelles, cu Comisia, Romania si SUA, si lucram in continuare la punerea in aplicare a unei declaratii comune care a fost adoptata de SUA si UE privind programul de implementare a ridicarii vizelor pentru cele cinci tari care nu beneficiaza de acest regim", a spus ministrul, scrie News.ro.

Intrebat cat ar putea dura acest proces, Melescanu a spus ca "e un orizont de timp de 1-2 ani". Presedintele Klaus Iohannis a declarat in iunie, la conferinta de presa comuna cu liderul SUA Donald Trump ca in cadrul intalnirii pe care au avut-o la Casa Alba, dar si cu ocazia altor intrevederi avute la Washington si aspectul privind vizele pentru romani.

Cel mai probabil se va avansa in aceasta privinta, in conditiile in care exista tot mai multi cetateni care vin din Romania in Statele Unite ale Americii. Presedintele SUA Donald Trump a spus ca nu s-a discutat despre programul Visa Waiver, dar ca in mod cert se va discuta.

Sursa foto: UTBP / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri