Cine nu si-ar dori macar o data, de proba, sa dezbrace din priviri toata asistenta din... Guvern spre exemplu? Daca pana cu cateva luni in urma acest lucru era vazut doar in filme, acum el este aproape sa devina realitate. Totul se datoreaza cercetatorilor de la ATC, care au investigat utilitatea undei radio Terahertz.
Undele Terahertz au super-frecventa si sunt folosite ca raze de patrundere capabile sa descopere de la distanta obiecte ascunse sub imbracaminte, spre deosebire de razele X. Astfel, subiectul nu trebuie sa treaca printr-un scanner pentru a fi inspectat. Sistemul Terahertz poate fi in egala masura folositor sistemelor de aparare pe campul de lupta, care exploateaza abilitatea undelor de a penetra fumul si de a actiona ca un radar de mare acuratete. De asemenea, se pot folosi unde Terahertz si in medicina, ajutand la identificarea timpurie a semnelor superficiale, dar mortale ale cancerului de piele.

Productia, de anul viitor

Obiectul fizic nu are deocamdata dimensiunile pentru comercializare si nici nu a fost transformat intr-un obiect de serie. Cel mai devreme se pare ca va fi lansat pe piata anul viitor. Deocamdata, dimensiunile sunt destul de mari, nu asa cum sunt asteptarile. Nu este definitivat designul. Probabil ca anul viitor va intra in fabricatie si va putea sa-l vada toata lumea, a declarat Mihai Radu, director general la AMI Communications Romania.

Cancerul, prima tinta

Cea mai mare izbanda nu este ca barbatii vor putea vedea ce se afla sub hainele doamnelor, ci faptul ca prin undele Terahertz se vor putea detecta diferite forme de cancer sau de degradare a dintilor. Cercetatorii din domeniul medicinei incearca sa valorifice energia selectiva si de patrundere a acestor unde, pentru detectarea timpurie a cancerului de piele si a degradarii dintilor. Exista marturii covarsitoare ca undele Terahertz pot distinge diferite tipuri de proteine, canceroase sau noncanceroase, explica autorul raportului ATC, Roger Langdon.

Jucarie militara

Pe de alta parte, utilitatea acestor raze este foarte importanta pe campul de lupta, mai ales ca prin razele Terahertz se pot distinge obiecte de diferite substante, precum plasticul sau ceramica. Este posibil sa distingem intre amprentele chimice ale tesaturilor si explozibililor. Explozibilii plastici de tip (C4 sau Semtex) au o amprenta specifica. Cei care pot vedea aceste amanunte cu ajutorul undelor Terahertz pot fi complet acoperiti, ascunsi in spatele unui ecran, la cativa metri distanta, spune Roger Langdon. Pe campul de lupta, radiatiile au o raza relativ scurta de actiune si o buna vizibilitate, chiar si prin fum, folosind antene foarte compacte.

Aceasta combina avantajele detectarii prin laser cu ale detectiei radar, lasand la o parte multe dintre dezavantaje. Frecventa lor scurta ofera o rezolutie spatiala mult mai buna decat scanarile radar, oferind posibilitatea de a deosebi mai bine un obiect de altul, mai precizeaza cercetatorul britanic. Cererile pentru transmitatori si receptori specializati imping metodele electronice de fabricare la limita. Echipa ATC lucreaza deja la un program al Defense Technology Centre condus de BAE Systems Avionics, pentru a investiga aplicatii militare. In momentul de fata, este in pregatire o licitatie pentru un program european care se numeste TerraNova. Daca licitatia va avea succes, se vor cerceta utilizarea si tehnologia undelor Terahertz pentru o mare gama de intrebuintari civile.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Special »



Setari Cookie-uri