Antreprenorii de succes au, in general, studii superioare, lucreaza in parteneriate si cu colaboratori si o mare parte din business-ul lor se desfasoara pe plan international, rezulta dintr-un nou raport al companiei de consultanta si cercetare Ernst & Young, citat de Startupsmart.com.
Raportul pe 2011 “High-impact entrepreneurship” se bazeaza pe sondaje printre peste 800.000 de persoane din 60 de tari, inclusiv 70.000 de antreprenori.

Raportul dezvaluie ca antreprenorii cu impact lanseaza proiectele, de cele mai multe ori, intre 26 si 45 de ani, si cei mai multi dintre ei au studii superioare.

Aproape o treime dintre antreprenori se bazeaza pe clienti internationali pentru a acoperi cel putin 25% din baza de clienti.

Pe de alta parte, raportul subliniaza cat de greu este sa devii un antreprenor de succes.

“Desi aproape 10% din participantii la sondaj sunt antreprenori, foarte putini dintre ei au reusit sa aiba rate de crestere mari sau moderate. Doar trei din 1.000 de respondenti au declarat ca au rate foarte bune de crestere a veniturilor”.

Maria Pinelli, vice-chair of strategic growth markets la Ernst & Young, subliniaza ca desi exista “o masa importanta de antreprenori la nivel mondial”, doar o minoritate din business-uri au crescut cu 20%.

In ceea ce priveste atitudinea antreprenorilor, Pinelly spune ca lor nu le este frica aproape deloc de esec – “antreprenorii prefera sa perceapa business-ul ca pe o oportunitate”.

“Pe langa aceasta, cand incep sa aiba succes, multi dintre antreprenori devin interesati sa devina investitori in alte proiecte”, spune ea.

Conform studiului, cea mai evidenta diferenta intre antreprenorii din tarile dezvoltate si cei din tarile in curs de dezvoltare este ratiunea pentru care incep un business. Aproape 40% dintre antreprenorii de impact din tarile emergente au inceput business-ul pentru a-si creste veniturile personale, in timp ce antreprenorii din tarile mature cauta mai multa independenta.

Pinelli spune ca antreprenorii au responsabilitatea de a crea job-uri si a aduce venituri catre economia statelor de care apartin, insa sunt retinute, deseori, din cauza lipsei fondurilor.

“Este uimitor pentru mine ca acest grup de lideri business nu sunt sustinuti si acceptati ca avand un rol critic in cresterea nivelului de trai. Ei au nevoie, in mod clar, de mai multa atentie din partea guvernelor”, incheie oficialul Ernst & Young.

wall-street.ro apreciaza comentariile dumneavoastra. Considerati ca in Romania este un mediu propice pentru inceperea unui proiect? In ce domenii credeti ca este mai usor sa incepeti?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri