Omul de afaceri Alex Danciulescu incearca sa schimbe obiceiurile de achizitie de bunurui de larg consum lansand, dupa investitii de peste 10.000 euro, un site ce comercializeaza produse de bacanie, mezeluri, fructe sau conserve.
Domeniul CumparacuClick.ro este detinut de firma de management consulting Know How, aceasta avand un parteneriat pe termen lung cu firma de distributie Class MDA. Ambele companii sunt detinute de Alex Danciulescu, om cu experienta pe piata de bunuri de consum de peste zece ani. Danciulescu a lucrat pe pozitii de conducere in companii precum Excellence Plus, Sika sau Firenze.

Firma care gestioneaza acest concept este si un importator unic al unor vechi furnizori in Europa de vest pentru o multitudine de produse - in special legume, produse alimentare sanatoase, bio, dietetice, care sunt de asemenea livrate catre piata roamaneasca prin intermediul altor hypermarketuri si supermarketuri. Restul achizitiilor sunt facute de la producatori, importatori/distribuitori si, in unele cazuri, de la en-gross-uri sau magazinele cash&carry.

In SUA, segmentul de piata al site-urilor de comert electronic ce au ca domeniu de activitate bunurile de larg consum sunt in crestere, existand mai multi jucatori pe diferite regiuni/orase. In Romania insa aceasta piata este inca incipienta – comertul electronic, desi in crestere, este inca redus, per total, iar romanii prefera sa cumpere produse de la supermarket-uri. Supermarket-urile si hipermarket-urile traditionale inca nu si-au creat site-uri proprii de achizitie de produse.

In decizia de achizitie de bunuri de larg consum intervin doi factori decisivi - calitatea produselor si viteza cu care se face livrarea, subliniaza Danciulescu. “Pentru Bucuresti, CumparacuClick livreaza in 3-24 de ore. Produsele sunt in general livrate in cateva ore, in majoritatea cazurilor in ziua comenzii. In restul tarii, in functie de natura comenzii, intervalul poate varia dar nu dureaza mai mult de 48 de ore", subliniaza el.

Danciulescu spune ca este esential ca produsele si serviciile sa fie ireprosabile. “Un client multumit va avea curaj sa comande si pe viitor fara sa "pipaie" verdeturile. Mai mult, core targetul nostru este format din persoane care au foarte putin timp, or daca noi livram servicii si produse de calitate, pentru ei este suficient", spune Alex Danciulescu.

Pana in prezent, la circa sapte luni de la lansarea site-ului, au cumparat circa 3.000 de clienti, majoritatea revenind pentru mai multe achizitii, conform oficialilor companiei.

Preturile produselor variaza dar, per total, pretul cosului este acelasi ca in supermarket-urile si hypermarket-urile clasice. « In particular, pretul cosului poate fi chiar mai mic, fara a mai pune la socoteala timpul investit pentru cumparaturile clasice, costul benzinei si altele”.

Seful proiectului spune ca produsele sunt importate direct sau aprovizionate direct de la producator si au intotdeauna pretul redus. Mai mult, clientul nu va avea surprize "la casa de marcat" ca produsul avea de fapt alt pret decat cel de la raft.

"De asemenea, noi nu folosim alte mijloace in avantajul nostru, cum ar fi muzica si reclamele in timpul cumparaturilor, care se pare ca ar avea un anumit efect psihologic de falsa fericire temporara asupra clientilor, inclusiv distragandu-le atentia de la calcule celor care incearca sa se incadreze intr-un anumit buget planificat anterior. In cazul CumparacuClick.ro nu exista niciun element intruziv, nicio presiune, cosul putand fi finalizat oricand, chiar si la zile distanta", subliniaza Danciulescu.

In cele sapte luni trecute de la lansarea proiectului, compania nu si-a propus profit ci a «tatonat piata» insa "Suntem foarte aproape de masa critica de clienti si, implicit, de break even. Acest lucru ne incurajeaza foarte mult, insa strategia noastra actuala nu pune accentul pe profit in urmatorul an ci pe dezvoltare si cresterea exponentiala a vanzarilor. Acum primeaza indicatorii de performanta precum numarul de clienti noi, numarul mediu de comenzi pe client (deci fidelizarea clientilor), customer service level. In 2012 estimam ca vom ajunge sa adaugam si cea de-a saptea cifra la cifra de afaceri", mai spune Alex Danciulescu.

Magazinul incearca sa targeteze prin mijloace nisate de comunicare persoanele foarte ocupate, care nu au timp pentru cumparaturi. "In curand insa, odata cu diversificarea gamei de produse – primul pas este introducerea a peste 1000 de titluri de carte pe site, incepand cu jumatatea lunii decembrie, urmand apoi electrocasnicele, accesoriile auto si bricolajul - vom lua in calcul si comunicarea de masa".

Considerati ca romanii sunt pregatiti pentru achizitia de consumabile/alimente pe Internet ? De ce (nu) ? Comentati mai jos.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri