Fondata in 2011 de Sebastian Vaduva, Andrei Marinescu si Gabi Dobocan, Appscend este o companie dedicata aplicatiilor mobile pentru iOS si Android.

Cei trei actionari ai Appscend, toti in varsta de 26 de an, sunt absolventi ai Facultatii de Electronica din cadrul Politehnicii. La acestia se adauga, ca actionar minoritar, Peter Barta, director executiv al Fundatiei Post Privatizare, care a investit cateva zeci de mii de euro in proiect.

Primul contact cu mediul de afaceri l-au avut in vara anului 2008, cand au pus bazele unui produs software. “Am inceput in august 2008, cand eram in anul al treilea de facultate. Pentru ca eram doi oameni buni pe dezvoltare am hotarat sa facem un produs software. Mai tarziu ne-am dat seama ca nu este totusi cel mai bun lucru, nu eram multumiti cu ce faceam atunci. E greu sa te pui in valoare intr-un astfel de mediu, motiv pentru am decis sa ne reorientam”, a declarat Sebastian Vaduva in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street. Realizatorul emisiunii este Claudiu Vrinceanu, redactor-sef wall-street.ro.

Cele mai importante lectii pentru un business in domeniu

Una din cele mai importante lectii pe care managerul Appscend le-a invatat si le-a pus in aplicare a fost folosirea notiunii de business scalabil. “Daca te apuci acum de un business trebuie poti face si altceva, nu ce face toata lumea. Chit ca il vinzi sau ca il dai mai departe, acesta este un produs. Scalabilitatea trebuie sa fie pe termen lung. Trebuie sa te vezi si peste urmatorii cinci ani, sa stii unde vei ajunge. Un produs, o data ce s-a vazut scalabil - apoi nu se mai pune problema pentru cat timp va fi”, apreciaza Vaduva.

Citeste si:

O alta lectie deprinsa de managerul Appscend este alegerea unor parteneriate cu oameni de incredere. Atragerea de oameni noi este extrem de importanta. Cel mai mult se castiga din dorinta de a avea oamenii langa tine, oameni care impartasesc aceeasi viziune ca si tine. Este un proces amplu, dar care necesita o atentie sporita. In acest aspect, noi am fost OK, in prezent fiind o echipa foarte solida”, mai spune tanarul antreprenor.

Poate cea mai importanta lectie pe care a invatat-o pe parcusul anilor a fost utilizarea comunicarii la potentialul maxim. “Partea de comunicare este poate cel mai important aspect. Strict vorbind de business-ul nostru, am comunicat mai mult la lansarea start-up-ului, insa niciodata nu am avut o strategie de comunicare planificata - orientata catre pietele internationale. Un model foarte bun de comunicare este stabilirea relatiilor prin intermediul postarilor pe diferite suporturi media (bloguri/retele de socializare”, sustine Sebastian Vaduva.

Pana in prezent, Appscend a lucrat cu sute de companii, mari sau mici, pentru a transforma ideile de business in afaceri de telefonie mobila. Astazi, cu peste 1600 de organizatii inregistrate si peste 250 de aplicatii in Apple Store si Goole Play, serviciile mobile dezvoltate in cadrul platformei Appscend varieaza de la zona de Digital Media, pana la Asigurare si Auto, fiind folosite de aproape jumatate de milion de utilizatori din intreaga lume. Printre clientii Appscend din Romania se numara Groupama, BMW Motor AG, TVR Info, DOMO, Tiriac Auto, precum si o colaborare cu Vodafone Romania, iar printre clientii internationali numarandu-se: Great Marketing Work (Marea Britanie), Svarod Direct (Norvegia), Vorarlberger Medienhaus, WSI Franchisees.