Cand au fondat compania in 2003, atat Vlad Negru cat si Doru Serbanescu, abia terminasera facultatea. Vlad Negru studiase la Liceul de Arte Plastice si apoi la Facultatea de Arhitectura, in timp ce Doru Stefanescu absolvise Academia de Arte.

Nu aveau prea multa experienta atunci, dar piata era in dezvoltare, apareau tehnologii si proiecte noi. Prin urmare...”puteam concura de la egal la egal cu firme cu vechime”, spune Negru.

Iar decizia de a-si lansa propriul business a venit „destul de natural pentru ca am vrut sa facem lucrurile in felul nostru, cum credeam noi ca ar trebui facute”, continua arhitectul.

Investitia initiala a fost aproape de zero, pentru ca o perioada au fost „gazduiti de familie”, dar si pentru ca au inceput prin a-si vinde ideile si conceptele.

„Si asta facem si in ziua de astazi”, afirma Vlad Negru.

Daca firma de arhitectura a fost lansata initial de catre Vlad Negru (foto dreapta) si Doru Serbanescu (foto- a doua persoana din stanga), doi tineri care acum au 34 de ani, ulterior acestia l-au cooptat si pe Vasile Mitrea (77 de ani) in business.

In prezent, Trans-Form are 12 angajati permanenti, dar lucreaza si cu colaboratori, cei mai multi fiind din domeniul ingineriei constructiilor.

Citeste si:

„Nu agreez prea tare notiunea de angajat. Noi sunt o organizatie care lucreaza pe proiecte. Daca proiectul satisface fiecare membru al echipei, atunci lucrurile functioneaza de la sine”, explica arhitectul.

Isi majoreaza afacerile de peste 10 ori anul acesta

Pentru acest an, antreprenorul estimeaza o cifra de afaceri de circa 7 milioane de euro si un profit net in jurul a 1,3 milioane de euro. Cresterea este una foarte importanta fata de anul trecut, cand compania a avut afaceri de 630.000 de euro si un profit net in jurul a 170.000 de euro, conform Ministerului de Finante.

Printre clientii Trans Form se numara Inditex, Vodafone Euro Gsm, Holdinvest, Petrom(nu direct, ci prin subcontractori), Arcada, Power Belt, Primaria Municipiul Bistrita si Primaria Municipiul Timisoara. Lucrand pentru Inditex, compania spaniola care detine brandurile Zara, Bershka sau Stradivarius, cei de la Trans Form s-au ocupat si de refacerea fatadei magazinului Unirea Shopping Center din centrul Capitalei. De asemenea, pentru a colabora cu Vodafone, compania a participat la o licitatie la care au mai concurat inca sase firme, selectia constand in rebrandingul a doua magazine ale operatorului.

„Clientii cu care colaboram bine sunt in general companii. Sunt corporatii care au nevoie de consultanta, proiectare de specialitate propriu-zisa si apoi de implementare, proiecte care in marea lor majoritate se intind pe mai multi ani. In general, ele isi doresc proiecte si indrumare intr-un domeniu in care problemele cu constructorii, cu costurile ascunse si cu birocratia sunt de notorietate. In al doilea rand, isi doresc design de calitate, inedit, provocator”, explica cofondatorul Trans-Form.

Lucreaza pentru proiecte de peste un milion de euro

In general, majoritatea proiectelor gestionate de companie depasesc un milion de euro.

In ceea ce priveste valoarea, cel mai mare proiect de care s-a ocupat Trans-Form este rebrandingul magazinelor din reteaua Vodafone, operatorul a investit sapte milioane de euro in refacerea a 100 de unitati proprii. In privinta suprafetei, cel mai mare proiect a fost un ansamblu rezidential de peste 100.000 de metri patrati, iar in privinta proiectelor de urbanism, planul urbanistic de zona construita protejata a Municipiului Bistrita, de peste 700.000 de metri patrati.

In general, furnizorii companiei provin din toata lumea.

„De exemplu pentru mobilierul realizat pentru Vodafone, furnizorii provin din Austria, Germania, Elvetia, Romania si China. Nu consider tara ca relevanta, ci doar performanta si costurile”.

Desi compania are clienti mari si o crestere semnificativa in 2012, nu toti anii au fost la fel de buni, un exemplu fiind 2009.

Au clienti din Bulgaria si Ungaria

„Cred ca a fost cel mai dificil. A fost un an de mari schimbari pentru piata de constructii in general”. Cat priveste urmatorii ani, Vlad Negru afirma ca isi doreste ca firma sa isi intareasca prezenta pe piata locala si sa se extinda si in afara. „In acest moment avem lucrari si in Bulgaria si Ungaria pe langa Romania”, adauga antreprenorul.