“Sunt un tanar care crede si stie ca singura solutie pentru a avea un viitor mai previzibil, o sansa in plus sau poate o zi mai buna, este sa actionezi, sa iti dezvolti abilitatea de a-ti modela ziua, viata si societatea in care traiesti”, se descrie el in cateva cuvinte.

Au trecut sase ani de cand Romania a devenit membra a Uniunii Europene insa pana de curand doar o mica parte dintre romani aveau acces la numarul 00 800 67 89 10 11, alocat serviciului central de informare al UE – Europe Direct.

Aceasta reprezinta practic linia directa a Uniunii Europene, prin intermediul careia, acum, romanii pot obtine informatii suplimentare cu privire la viata, munca, studiile, calatoriile si orice alta informatie legata de drepturile lor in cadrul uniunii. Mai multe detalii despre acest serviciu de interes public major gasiti aici.

Pana la initiativa lui Claudiu (foto jos), de loc din Craiova, doar abonatii Romtelecom puteau apela acest numar pentru a afla informatii utile.


“Eu am folosit acest numar inca din 2007. Anul trecut doar am avut nevoie sa aflu informatii legate de drepturile noastre. O data in legatura cu tatal meu care era in somaj si era interesat daca poate pleca intr-o tara membra si sa-si primeasca in continuare indemnizatia. A doua oara am dorit sa aflu daca pot sa recuperez permisul de conducere pierdut intr-o alta tara UE decat Romania – raspuns pozitiv de altfel”.

Da, intotdeauna a existat posibilitatea de a contacta autoritatile locale (in speta, Ministerele – n.r.) insa stim cu totii faptul ca acestea, din pacate, sunt departe de standardele internationale. Mai mult, raspunsul oferit de acestea este de maxim 30 de zile pe cand in cazul Europe Direct este de doar 8 zile, cel mai adesea doar in trei zile.

Urmare a insistentelor si perseverentelor lui Claudiu, numarul verde este disponibil gratuit si in retelele RCS&RDS, Orange Romania si Cosmote Romania, pe langa Romtelecom.

Actiunile din spatele acestei reusite se intind pe durata a opt luni si au numarat nu mai putin de 70 de adrese intre tanar si factorii implicati.

El a povestit wall-street.ro toti pasii pe care i-a parcurs pentru a reusi ceva ce Guvernul tarii nu a considerat prioritar. Redam mai jos descrierea lui Claudiu Cornoiu.

1. Desi folosesc serviciul Europe Direct inca din 2007, in luna iulie a anului trecut am realizat, privind rapoartele de activitate ale acestui serviciu, ca extrem de putini cetateni romani apelasera la acesta, iar principalul motiv era inaccesibilitatea numarului verde international alocat acestui serviciu. *La momentul acela numarul verde putea fi apelat doar din reteaua Romtelecom, adica mai putin de 10% din utilizatorii de comunicatii din Romania;

2. Mi-am propus atunci sa fac tot ce imi sta in putinta pentru ca romanii sa aiba acces la informatie care sa le aduca o valoare adaugata in timp. Eram convins ca mai devreme sau mai tarziu voi reusi!;

3. Primul pas pe care l-am facut a fost sa solicit tuturor operatorilor telecom din piata, suportul pentru deschiderea accesului la acest numar;

Citeste si:

4. Pe langa sprijinul operatorilor am solicitat si sprijinul autoritatilor locale si anume: Autoritatea de Reglementare in Comunicatii - ANCOM, Asociatia Operatorilor Mobili din Romania, Asociatia Operatorilor de Telecomunicatii din Romania s.a.;

5. Singurii care s-au aratat deschisi in acest demers au fost operatorii de telecomunicatii si reprezentantii ANCOM cu care am derulat actiunile ulterioare;

6. Operatorii de telecomunicatii s-au aratat interesati in a oferi accesul catre acest serviciu, insa tehnic, in lipsa unei reglementari directe, acest lucru nu era posibil. Pozitia oficiala a ANCOM arata ca in fapt, beneficiarul serviciului, Comisia Europeana, nu permitea accesul catre acest serviciu;

7. A fost momentul in care m-am informat cu privire la cine se afla de fapt in spatele acestui serviciu, contractorul Comisiei Europene: European Service Network si transportatorul international al serviciului tehnic: operatorul Belgacom;

8. Am contactat imediat cele doua companii si, cat timp acestea au fost mobilizate in directia deschiderii accesului cetatenilor romani catre acest serviciu, am continuat sa completez adresele catre ANCOM cu informatii utile menite sa accentueze importanta accesului cetatenilor romani la acest serviciu;

9. Una dintre informatiile de baza in tot acest demers l-a reprezentat un studiu pe care l-am facut in randul catorva ministere din Romania. Rolul studiului era acela de a reliefa numarul cetatenilor care apelasera la respectivele ministere ca la niste surse de informare, cu privire la drepturile pe care le au atunci cand se confrunta in spatiul comunitar cu spete legate de activitatea respectivelor ministere;

10. In luna noiembrie 2012 a aparut primul rezultat. Urmare a actiunilor intreprinse, reprezentantii Comisiei Europene si ale celor doua companii implicate, au decis extinderea accesibilitatii serviciului, si nu doar in Romania;

11. Tot in acea perioada, tinand cont de inaccesibilitatea serviciului telefonic semnalata de mine, Comisia Europeana a decis sa lanseze si o optiune suplimentara ca modalitate de contact a Europe Direct si anume, Apelarea inversa programata, ce permite fixarea unei ore si a unei date la care poti fi apelat de un reprezentant al serviciului;

12. Semnarea acordului de interconectare intre transportatorul serviciului, Belgacom, si operatorii romani a avut loc in luna decembrie 2012, iar materializarea tehnica a acestuia a fost facut in urma cu cateva zile;

“V-am prezentat, pe scurt, o reusita pe care imi doresc sa o impartasiti celor care v-au ales ca parteneri pe partea de informare. Prin intermediul dumneavoastra vreau sa le transmit romanilor urmatorul mesaj: Continuati sa luptati pentru o zi, o viata, o societate mai buna si fortati obtinerea raspunsurilor. Eu voi continua sa fac tot ce imi sta in putinta in acest sens”, spune Claudiu.

El spune ca mai are in plan astfel de initiative dar prefera sa nu discute despre ele in prezent. “Sunt genul de om care intai face si apoi spune”.

Claudiu Cornoiu a trimis 70 de petitii catre autoritati locale si internationale, “consumandu-si” opt luni de zile pentru acest proiect. Ce castiga el? Absolut nimic pecuniar – poate doar recunoasterea tacita (sau nu) a romanilor. Totodata, el poate deveni o sursa de inspiratie pentru alti romani ce sunt frustrati de lipsa/imperfectiunile anumitor sisteme. Totul este posibil, atata timp cat perseverezi.