In al doilea rand, procedura fiscala trebuie uniformizata pentru a deveni mai predictibila si mai coerenta. „Nu este suficienta existenta Normelor Metodologice la Codul de procedura fiscala daca dincolo de acestea exista o serie infinita de ordine si hotarari care de multe ori intra in conflict cu legea fiscala. Trebuie revenita la conceptia clasica, din perspectiva tehnicii legislative, aceea in care Codul fiscal sau Codul de procedura fiscala nu are nevoie de norme de aplicare”, declara Madalin Niculeasa.

In felul acesta, legea este uniforma iar jurisprudenta va determina o interpretare uniforma. Abrogarea normelor de aplicare a legii fiscale este principala reforma pe care o propun.In al treilea rand trebuie restructurat din temelii corpul functionarilor publici din materia fiscala. Diferenta de educatie umana si profesionala dintre functionarul public si contribuabil deschide o prapastie insurmontabila in materie fiscala.

In ceea ce priveste reducerea birocratiei, principala masura ar trebui sa fie abrogarea normelor de aplicare a legilor fiscale pentru a le lasa pe cele din urma sa subziste si sa-si genereze propria interpretare. Unificarea planurilor fiscale, financiare si contabile, atat sub aspect procedural cat si sub aspect substantial. „Mai exact, diferenta de proceduri si efecte dintre cele 3 planuri trebuie eliminata si aceasta inclusiv in ceea ce priveste organele competente sa gestioneze aceste planuri. Exista o dezbatere juridica reala si substantiala cu privire la raportul dintre efectele contabile si fiscale, spre exemplu.”

Madalin Niculeasa este unul dintre speakerii Conferintei “Fiscal 2013” organizata de wall-street.ro miercuri, 3 aprilie. Daca ai intrebari si idei pe care vrei sa le dezbati cu specialistii invitati la conferinta, tot ce trebuie sa faci pentru este sa completezi formularul disponibil aici.

Citeste si:

Evenimentul "Fiscal 2013" propune o alta abordare in fiscalitate prin crearea unei dezbateri intre cei mai reprezentativi specialisti (consultanti si avocati) si antreprenori si directori de companii.