Presedintele Frantei, Francois Hollande, intentioneaza sa reduca taxa pe castiguri de capital pentru a convinge investitorii ca economia franceza este deschisa antreprenorilor si pentru a remedia relatiile cu mediul de afaceri, dupa ce anul trecut au fost adoptate unele masuri criticate puternic.
Liderii din sectorul de business sunt nemultumiti de decizia guvernului de la Paris de a impune majorari de taxe cu impact fiscal de 20 de miliarde de euro pentru bugetul din acest an, precum si de insistenta lui Hollande de a introduce o taxa temporara de 75% pentru veniturile mai mari de 1 milion de euro, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

Planul de reducere a taxelor este parte a eforturilor Frantei de a convinge investitorii si partenerii europeni ca guvernul socialist al tarii este decis sa reporneasca econonmia.

"Incearca (masura - n.r.) sa transmita un semnal ca Franta este un loc bun pentru investitii, prietenos pentru afaceri", a declarat ministrul responsabil pentru afaceri mici si economia digitala, Fleur Pellerin.

Guvernul francez neaga ca ar fi avut loc un exod al bogatilor din cauza taxelor si afirma ca decizia actorului Gerard Depardieu de a renunta la cetatenia tarii nu este tipica. Oficialii francezi au admis, insa, ca o cresterea prea mare a taxei pe castigurile de capital a fost o greseala.

Hollande ar trebui sa anunte luni, la o intalnire cu antreprenorii la Palatul Elysee, ca va reduce taxa introdusa la sfarsitul anului trecut. Aceasta prevede un nivel total de taxare de pana la 62% pentru investitorii care vand participatii la companii in termen de doi ani.

Potrivit unor surse apropiate discutiilor guvernului cu reprezentanti ai mediului de afaceri, noul regim de taxare va include scutiri importante incepand dupa numai un an, cu posibilitatea de a ajunge pana la 85% in cazul celor care pastreaza mai mult de opt ani o investitie intr-o companie nou infiintata, fata de 40% in prezent.

Nivelul standard al scutirii de taxe pentru investitii de capital pastrate timp de opt ani va urca de la 40% la 65%.

De asemenea, vor fi acordate scutiri de taxe si celor care investesc in propriile companii.

Hollande urmeaza sa anunte si alte masuri, intre care un sistem de vize pentru cei care infiinteaza companii, relaxarea restrictiilor pentru
accesul la credite al antreprenorilor cu companii falimentare care vor sa faca noi investitii, precum si stimulente pentru a incuraja investirea economiilor private in noi companii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri