Proiectul este realizat in parteneriat public-privat de catre Ministerul Economiei si organizatia Romanian Business Leaders.

“Din studiile noastre pe tinerii care au infiintat SRL-D-uri anul trecut, 84% au zis ca nu au beneficiat de pregatire antreprenoriala, iar 89% au spus ca au nevoie de acest lucru. Este foarte important ca tinerii realizeaza ca au nevoie de pregatire. Pentru ca daca intra in piata si nu sunt destul de pregatiti, pierd si banii lor, dar ii blocheaza si pe altii”, a declarat Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism.

Cine sustine cursurile de antreprenoriat

Selectia antreprenorilor va fi facuta de membrii RBL pe baza de interviu si plan de afaceri.

Sesiunile de mentorat vor dura un an si vor fi cu specialisti in management, finante, juridic, resurse umane si comunicare. Printre cei care vor lucra cu tinerii antreprenori se numara Dragos Anastasiu (presedintele grupului Eurolines), Bogdan Ion (country managing partner Ernst&Young Romania), Silviu Hotaran (director general al GKTI Semper Human), Eugen Voicu (fondatorul Certinvest), Mihail Marcu (presedintele MedLife), Felix Danieliuc (directorul general al Raiffeisen Leasing) si Felix Patrascanu (fondatorul Fan Courier).

“Este vorba de cultivarea unui spirit antreprenorial. Sunt foarte multi oameni care cred ca a fi om de afaceri inseamna a cumpara si a vinde terenuri”, afirma Mihail Marcu, presedintele Romanian Business Leaders si al lantului de clinci private MedLife.

Cum poti primi consiliere de la membrii Romanian Business Leaders:

1. Inregistrati-va compania la Registrul Comertului.
2. Pentru a participa la programul prin care statul ofera 10.000 de euro tinerilor sub 35 de ani pentru a-si lansa o afacere, antreprenorii trebuie sa se inregistreze pe site-ul www.aippimm.ro.
3. Ministerul Economiei selecteaza planurile de afaceri pe care le va finanta.
4. Mentorii Romanian Business Leaders (RBL) selecteaza dintre antreprenorii care vor primi finantare maximum 100 de intreprinzatori pe care ii vor consilia timp de un an.
Selectia se va face pe baza de plan de afaceri si interviu.
Selectia se va face doar dintre proiectele inscrise in 2013 pentru finantare.
Vor fi opt echipe de mentori, cate una pentru fiecare regiune.
5. La final Ministerul Economiei si RBL vor realiza un raport legat de desfasurarea proiectului.

De 2 ori mai putini antreprenori la 1.000 de locuitori decat media UE

“Am lansat aceasta initiativa in contextul in care in Romania sunt in medie 24 de antreprenori la 1.000 de locuitori, in timp ce la nivelul Uniunii Europene media este de 52, iar in SUA de peste 80. De asemenea, Romania a scazut in ultimii ani in clasamentul general al usurintei cu care poti sa deschizi o afacere, fiind anul acesta pe locul 68, fata de 63 in 2012 si 44 in 2011, potrivit studiului Doing Business al Bancii Mondiale”, a declarat Octavian Badescu, membru al RBL si directorul general al PrioriPost, divizia de curierat a Postei Romane.

Citeste si:

Oficialii RBL estimeaza ca selectia antreprenorilor va incepe in vara, iar din toamna vor lansa sesiunile de mentorat.

Pana acum s-au inscris 1.069 de antreprenori pentru a primi finantare de la stat, dar deocamdata au fost evaluate 393 de proiecte.

Anul acesta bugetul statului pentru finantarea microintreprinderilor fondate de intreprinzatorii debutanti (SRL-D) este de circa 25 de milioane de lei, banii fiind indeajuns pentru sustinerea cu 10.000 de euro a 587 de astfel de firme.