Sa invete sa delege este examenul de inceput pentru un antreprenor, pentru ca daca esti un bun specialist intr-un domeniu atunci cand esti angajati, nu inseamna ca o sa fii si un bun antreprenor, afirma Mihaela Rentea, fondatoarea si managing director al agentiei de relatii publice Trust Communications si cea care in 1998, la varsta de 23 de ani, punea bazele Samsung Electronics Romania, filiala locala a unuia dintre cei mai mari producatori globali de electronice.
"Un lucru pe care l-am invatat la Samsung a fost sa deleg, iar asta m-a ajutat foarte mult in antreprenoriat, pentru ca sa delegi este examenul de inceput pentru un antreprenor. Trebuie sa inveti sa faci asta. Daca esti un bun specialist, nu inseamna ca o sa fii un bun antreprenor, pentru ca treci de la statutul de jucator la cel de antrenor si ce te-a adus aici nu te va duce mai departe. Daca cineva a lucrat in multinationala, poate sa reziste in antreprenoriat, doar daca deleaga unor oameni foarte buni. Pentru mine cel mai greu de delegat a fost partea financiara, iar pe aceasta nici nu am delegat-o, fiindca este bine sa ramai mereu cu responsabilitatea aceasta. De fapt, am delegat activitati, nu si raspunderea. Pentru ca indiferent de ce fac cei cu care lucrez, responsabilitatea este a mea. Daca cineva din echipa mea face o greseala, inseamna ca este si vina mea pentru ca l-am pus intr-o pozitie pentru care nu era pregatit. Daca o repeta, este o problema, dar, prima data, este vina mea fiindca am estimat gresit capacitatea lui", spune Rentea.

Antreprenoarea a fondat Samsung Electronics Romania in 1998, la varsta de 23 de ani, iar cinci ani mai tarziu a infiintat Trust Communications. La acel moment, Rentea a fost aleasa ca reprezentant exclusiv de comunicare pentru Samsung.

In 2005 ea a inghetat activitatea Trust Communications si a revenit ca angajat al Samsung pana in mai 2008. Initial, Trust Communications a oferit servicii de consultanta de business. Primul client al companiei pentru servicii de comunicare a fost Intel, iar acesta a fost castigat in 2009.

Rentea si-a propus pentru anul acesta o crestere a veniturilor de circa 20% fata de 2012, cand compania a avut o cifra de afaceri de 363.000 de euro.
De asemenea, compania a avut un profit net de aproximativ 30.000 de euro in 2012.

Printre clientii Trust Communications se numara Intel, Elkotech, Fujitsu, EATON si Clever Business Solutions.

Vrea sa lanseze o noua divizie de business

Anul acesta, Trust Communications va deschide o noua divizie de business, acesta urmand sa se ocupe de organizarea de traininguri de management de produs. Mihaela Rentea sustine aceste cursuri din 2008, trainingurile adresandu-se in special managerilor de produs, insa la cursuri vin si directori de marketing ori de vanzari sau antreprenori.

“Din 2008 si pana acum, au fost peste 300 de manageri care au participat la cursuri. Deocamdata, aceste traininguri sunt o activitate separata a mea, dar, de anul acesta, vor fi integrate in Trust Communications datorita cererii. Jumatate din training are o componenta de marketing si comunicare, pentru ca majoritatea problemelor pe care le intampinam in business sunt legate de comunicare. Multi facem MBA-uri, cursuri, masterate si doctorate, dar nu mai stim sa comunicam cu colegul de alaturi. Foarte des le dau studentilor de la curs sa impatureasca o foaie cu ochii inchisi. Si toti facem la fel, adica impaturim, rupem, dar, la final, niciuna nu este identica. Si asa este si in comunicare: tu spui sau ceri un lucru, dar fiecare intelege diferit, pentru ca avem perceptii diferite”.

Cursurile sustinute de Mihaela Rentea costa 400 de euro si dureaza trei zile.

Dintre cei care au participat pana acum la aceste cursuri, cei mai multi lucrau in domenii precum IT, farma si bancar. De asemenea, acestia proveneau din companii precum BCR, Unicredit Tiriac Bank, Pireus Bank, Oxigen Plus, BTL, SensiBlu, Gerocossen, Adobe, Softwin, Mobexpert, Arctic, Pharmec Software, RTC, Elkotech sau Cosmote.

Afla mai multe despre Mihaela Rentea si Trust Communications in articolul: Rentea, Trust Communications: Avem clienti care anul acesta si-au majorat bugetele de comunicare si cu 20-25%




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri