Daniela Niculescu, cea care a fost pana de curand director al directiei IMM la Alpha Bank, isi dezvolta in prezent doua afaceri proprii, printre care se numara si o scoala pentru antreprenori. Practic, Daniela Niculescu se va adresa din nou intreprinzatorilor si celor care vor o afacere pe cont propriu dupa ce doua decenii a lucrat in banking, iar zece ani a avut clienti doar IMM-uri in cautare de finantare.
Wall-Street.ro: Care au fost principalele doua motivatii care te-au determinat sa intri in antreprenoriat?

Daniela Niculescu: Atunci cand faci in general o schimbare, trebuie sa ai un motiv serios, cu atat mai mult atunci cand parasesti un job pentru a deveni antreprenor. Sa conduci o afacere este ceva extraordinar, la nivel teoretic, insa in realitate, nu este deloc usor, necesita timp, dedicatie si energie – de altfel multe joburi necesita aceleasi eforturi.

Traim vremuri in care cele mai multe industrii si afaceri sunt in schimbare, asa incat am considerat ca este momentul potrivit pentru a identifica oportunitati. De altfel, foarte multe afaceri, de succes astazi, isi au inceputul in perioade de criza.

Este o motivatie foarte puternica pentru mine sa imi pun ideile „ la treaba”. Acest proces presupune ca ai parcurs chestionarul de „a deveni antreprenor”, care implica niste intrebari si raspunsuri personale, brutal de sincere. Desi a fi antrepenor pare la indemana oricui, daca ar fi asa de usor, am deveni cu totii antreprenori, nu?

Sigur, eu am o lista cu cel putin 10 motive /motivatii pentru care am ales calea antreprenoriatului, si toate sunt egale ca nivel de importanta, deci e greu sa aleg doar doua. Insa un al doilea motiv, pe care il consider foarte important este sa faci ceva care sa ajute oamenii/societatea si sa si produca schimbarea, iar pe mine, sa vad ca ceea ce fac produce schimbare ma motiveaza la maxim. Nu in ultimul rand, legat de ce am afirmat anterior ca motivatie, consider ca este importanat sa lasi ceva in urma, acel „legacy”, care se poate materializa intr-un model, intr-adevar poate deveni un motivator foarte puternic.

Wall-Street.ro: Cat de mult te-ai gandit la aceasta decizie si cand ai luat hotararea finala?

Daniela Niculescu: Este o intrebare foarte buna, pentru ca dupa o experienta indelungata cu antreprenorii, am observat, cel putin la o parte dintre ei, ca decizia era rapida, fara nicio analiza a oportunitatilor si/sau a riscurilor.

Prima data idee de a deveni antreprenor mi-a venit in anul 2004, insa asocierile pe care le-am facut atunci au fost paguboase, deci a fost un esec. De atunci, nu am incetat sa ma gandesc cum pot deveni antreprenor. Am lucrat serios la acest plan timp de doi ani. Hotararea finala am luat-o in luna mai a acestui an.

Wall-Street.ro: Cine este antreprenorul, in opinia ta? Care este definitia preferata a antreprenoriatului?


Daniela Niculescu: Antreprenorul este cineva care creeaza ceva de la zero, care inoveaza, gaseste oportunitiati, asa ca, pentru mine antreprenorul are ceva magic, idealist vorbind.

Practic insa, in opinia mea, un antreprenor este cineva care nu se teme sa isi asume riscuri: cand altii dau inapoi el face un pas inainte, sau altfel spus, este o persoana care lucreaza intotdeauna in afara zonei sale de confort. Antreprenorul este o persoana care nu se teme de esec. Afacerea sa este controlata de incredere prin planificare, competente, decizii si nu de esec. Intotdeauna are pregatit un plan B si chiar C daca este nevoie, mai ales in contextul actual. Antreprenorul este un bun motivator de oameni, abilitate care il ajuta nu numai intern dar mai ales in relatia cu clientii. Antreprenorul are o dorinta nestavilita de a reusi, daca nu este controlat de teama de esec atunci se va concentra pe reusita. Antreprenorul are o pasiune puternica pentru ceea ce face. Si nu in ultimul rand antreprenorul, mai ales cel de succes, este cineva care starneste invidia altora pentru ca face ceva ce altii ar fi putut probabil sa faca, dar nu au facut-o. Sunt multe defintii care imi plac, definitii teoretice si/sau metaforice.

La nivel teoretic cel mai mult imi place definitia profesorului Howard Stevenson pe care am intalnit-o in cartea "Breakthrough Entrepreneurship" a lui Jon Burgstone si Bill Murphy, o carte pe care orice antreprenor ar trebui sa o citeasca: ”Entrepreneurship is the pursuit of opportunity beyond the resourcers you currently control”. Insa, la nivel metaforic sau chiar usor umoristic imi place foarte mult definitia anonima: „Un antreprenor este cineva care isi doreste sa faca pentru un timp ceva ce altii nu doresc sa faca, si sa traiasca apoi pentru tot restul vietii asa cum altii nu pot.”

Wall-Street.ro: Cum a evoluat ecosistemul antreprenorial in acesti multi ani in care ai lucrat in banking? Care sunt principalele schimbari observate de tine?

Daniela Niculescu: La nivel statistic, sectorul nostru antreprenorial a evoluat, in ultimii ani, similar celui din UE-27, cu unele diferente din pacate negative.

Procentul majoritar al IMM-urilor din Romania din total firme este practic egal cu cel din UE- 27. Numarul de IMM-uri active economic a ramas, practic, la acelasi nivel, de circa 437.000, in anii 2010 si 2011, insa comparativ cu anul 2008, acest numar este mai redus cu 14% (Potrivit unui studiu al Fundatiei Post Privatizare care citeaza Eurostat). Cele mai multe inmatriculari in 2012, au fost in regiunea Bucuresti-Ilfov, respectiv 18% din totalul pe tara, in top urmand regiunea Nord-Vest, cu 16%, iar cele mai putine intreprinderi au fost inmatriculate in Vest si Sud-Vest Oltenia.

Din pacate, potrivit aceluiasi raport numarul firmelor din Romania ramane unul scazut, aspect subliniat de o densitate scazuta a IMM-urilor, respectiv de numai 23 de IMM-uri/1000 de locuitori, reprezentand 56% din media europeana de 41 de IMM-uri/1000 de locuitori.
Fara indoiala criza economica si financiara a avut un impact negativ asupra IMM –urilor la nivel UE-27, cel mai sever afectat indicator fiind numrul de angajati, urmata de cresterea numarului de IMMuri, singurul indicator care si-a reluat cresterea fiind valoarea adugata bruta*.
*Sursa: Comisia Europeana, Raportul anual al IMM-urilor din UE, 2011/ 2012

Cifra de afaceri a IMM-urilor reprezinta mai mult de 58% din volumul total al cifrei de afaceri realizate in economie, iar in 2011 peste 54% din IMM au raportat profit, ceea ce este un semn clar al redrsarii situatiei IMM-urilor, desi in continuare acestea traverseaza o situatie dificiala.
Ponderea numarului. de angajati din IMM-urile din Romania este foarte apropiata de media celor din UE 27 iar firmele active in fiecare sector economic, prezinta caracteristici asemanatoare in Romania comparativ cu UE 27.

Dar cele mai dramatice schimbari au avut loc la nivel de atitudine a antreprenorilor: pe de-o parte, sunt cei care au inteles ca o afacere sustenabila trebuie condusa sustenabil si managementul trebuie sa fie performant, dar sunt si cei care s-au multumit cu solutii de compromis, solutii care pe termen lung cu siguranata nu vor funtiona.

Wall-Street.ro: Care sunt principalele caracteristici ale businessului pe care il pregatesc in domeniul educatiei alimentare. Descrie-l, te rog, si spune-mi care este valoarea investitiei bugetate.

Daniela Niculescu:
In zilele noastre o multime de alimente arata la fel. Foarte multe au aproape aceeasi denumire si trebuie sa decidem rapid ce produs sa cumparam. Criteriile noastre de decizie nu sunt legate doar de pret dar si de continutul produsului si impactul consumului sau asupra sanatatii noastre. Pentru cumparatori, compozitia produselor pe care le cumparam este deseori neclara si poate produce confuzie, avand in vedere ca unii producatori inscriu codurile E ale aditivilor iar altii denumirea completa. Este dovedit public ca unii aditivi pot provoca prin consum sustinut un impact negativ asupra sanatatii noastre. Altii totusi pot fi inofensivi si unii pot avea chiar efecte benefice.

Am initiat acest proiect pentru a ajuta consumatorii sa decida corect in privinta alimentelor in ceea ce priveste aditivii alimentari (conservanti, glutamati si indulcitori).

Fiind un business de promovare, cu componenta educationala, promovarea este esentiala si dupa cum cunoastem acesta este un domeniu in care investitia nu este de neglijat. Am buget o investitie initiala de aproximativ 35-40.000 de euro.

Wall-Street.ro: Unde vezi acest business peste trei ani?

Daniela Niculescu:
Avand in vedere studiile la nivel european, dar si din Romania este dovedita preocuparea din ce in ce mai mare a oamenilor pentru sanatate, mai ales in contextul in care foarte multe boli grave au legatura cu alimentatia noastra.

Business plan-ul este realizat pe 5 ani, si cu siguranta acest proiect va avea cresterea pe care am prognozat-o. Insa, acest proiect nu este un business cu profit imediat.

Wall-Street.ro: Descrie, te rog, modelul de business pentru scoala de antreprenori pe care o infiintezi.


Daniela Niculescu:
Este un alt proiect care are o latura educationala si care a pornit de la problematica IMM-urilor. Lasand la o parte toate problemele acute cu care se confrunta IMM-urile, cel mai grav aspect, al problematicii antreprenorilor este cel al lipsei modelelor, care nu este doar o problema a acestei categorii. Comunismul a lasat o prapastie: modelele antreprenoriale din perioada interbelica au murit, la propriu si sunt ingropate.

Noua traditie antreprenoriala inca nu are atributele unei traditii adevarate, fiind foarte tanara. Cu alte cuvinte, daca vrem sa avem modele, ar fi bine sa incepem sa ni le facem singuri, pentru ca datele privind tinerii antreprenori la acest capitol sunt alarmante.

Dintr-un studiu de monitorizare a studentilor care initiaza afaceri - studiu care a inceput in 2003 si continua si in prezent rezulta date dramatice, privind raportarea la modele antreprenoriale de succes: am constatat ca numai 7% dintre tinerii antreprenori identifica modele antreprenoriale pozitive; 27% nu identifica deloc modele pozitive in societate, au modele eronate‚ fals-pozitive sau nerealiste, iar 66% nu sunt interesati de modele si nici nu au notiunea de model, ca utilitate. Mai mult, acest parametru se mentine constant, la acelasi nivel, indiferent de stadiul de evolutie al companiei fie ca este vorba de novici - la nivel de intentie de afaceri - sau “avansati”, cu experienta de functionare de 2-4 ani.

Consecinta acestor constatari conduce catre nevoia dezvoltarii de programe educationale masiv saturate in elemente de cultura antreprenoriala, care sa cuprinda module consistente de dezvoltare personala si de constructie a unei intregi filosofii si sistem de valori privind antreprenoriatul incepand cu jocurile din gradinita si pana la in cele mai avansate scoli de afaceri. Iar daca sistemul de educatie isi propune ceva cu adevarat profitabil pentru dezvoltare durabila, ar trebui sa aduca in sanul sau pe cei mai buni profesionisti, insarcinati cu predarea antreprenoriatului. Disciplina se preda, absolventilor le sunt certificate competente antreprenoriale, alaturi de celelalte competente transversale, dar cand ajung sa-si faca o afacere, le sunt necesari 3-5 ani pentru a constientiza ca au nevoie de formare, ca s-au aruncat cu capul inainte.

Atunci care este sursa diferentelor de mentalitate fata de alte tari cu o cultura antreprenoriala puternica?

In SUA daca vrei sa-ti deschizi o afacere, exista un intreg sistem de suport: site-uri, retele de networking, programe de mentorat sau coaching, cursuri. Ba mai mult, gasesti programe specializate pentru orice categorie de anterprenor, inclusiv pentru femei. Pana vom ajunge si noi acolo mai e, deocamdata trebuie sa fim multumiti ca incep sa apara si la noi programe de dezvoltare antreprenoriala pentru tineri, ceea ce e un prim pas foarte important.

Programul de mentorat in antreprenoriat se adreseaza in primul rand tinerilor care isi doresc sa devina antreprenori incepand cu licenii din anii terminali si continuand cu studentii si tinerii absolventi. Isi propune in primul rand sa ajute potentialul antreprenor sa raspunda la acea lista de intrebari fara de care nu poti merge mai departe, daca este potrivit sa isi asume acest rol si daca da, sa furnizeze, sistemul de programe care pot dezvolta cultura antreprenoriala, insa de data aceasta aplicativ.

O educatie antreprenoriala nu este completa fara coaching si leadership. Astfel, pe langa educatie antreprenoriala vom completa curricula cu programe de coaching si de Leadership international, asociate antreprenoriatului avand in vedere ca detin o certificare John Maxwell si sunt membru fondator al John Maxwell Team Romania.

La acest moment modelul de business este in plin proces de design asa incat nu pot furniza mai multe detalii.

Wall-Street.ro: Care este valoarea investitiei + ce asteptari ai pentru primul an de activitate cu scoala de antreprenori

Daniela Niculescu: Desi nu am finalizat brandul acestei scoli, imi place sa ii spun mentorat in antreprenoriat.

Avem o estimare preliminara a investitiei initiale, insa nu as putea face pubica valoarea acesteia. Insa, pe langa contributia actionarilor, avem in vedere accesarea fondurilor si a programelor europene pentru acest tip de activitate.

Am estimat sa demaram acest proiect catre sfarsitul acestui an, iar pentru primul an de activitate asteptam sa adunam cel putin un numar de 50-60 antreprenori certificati (sunt acei cursanti care, in urma examenelor vor putea fi certificati ca antreprenori). Ne dorim ca un antreprenor certificat in programul nostru de mentorat sa fie capabil sa „tina in frau” la nivel practic toate aspectele legate de infiintarea si demararea unui business. In plus, ne-am propus ca pentru primul an de activitate sa poate accesa consultanta atunci cand este in impas.

Wall-Street.ro: Care sunt principalele nevoi ale antreprenorilor pe zona de educatie, in opinia ta?

Daniela Niculescu: Am identificat cateva categorii importante de nevoi: in primul rand, este nevoie de a cunoaste si crea cultura antreprenoriala, inca de la infiintarea companiei. In al doilea rand, vorbim de cifre: nu poti conduce o companie daca nu stii sa citesti cifrele, ele iti spun daca bussinessul tau merge: de la vanzari pana la profit. Nu poti astepta contabilul sa iti furnizeze aceste cifre. Si, nu in ultimul rand, este nevoie, inovare, management si leadership.

Wall-Street.ro: Cum arata publicul (profilul clientului) pentru acest proiect?

Daniela Niculescu: Clientul programelor de mentorat in antreprenoriat este acelasi cu al oricarei persoane care investeste in dezvoltare personala. Este o nisa din pacate in acest mement, avand in vedere ca autoeducarea, este un concept limitat. Toata lumea asteapta ca firma sa ofere training si nicidecum sa investeasca personal in dezvoltarea sa. Inca nu avem dezvoltata mentalitatea schimbarii, respectiv ca daca doresti sa schimbi cu adevarat ceva, trebuie sa incepi cu tine insuti. Insa, acesta este un concept pe care dorim sa il dezvoltam si sa-l promovam.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri