Raluca Georgescu, fost country manager Allegro, companie care detine Mercador.ro, a lansat proiectul de ridesharing AutoHop.ro, ajungand la trei luni de la lansare la peste 8.000 de utilizatori. Cum functioneaza “autostopul online”, cum se evita riscurile si ce business plan are antreprenoarea, afla in materialul de mai jos.

Practic, proiectul isi propune sa se axeze pe dezvoltarea unei alternative de transport care a inceput sa fie din ce in ce mai populara in Europa - ridesharing-ul. Prin ridesharing soferii care au locuri libere in masina le ofera pe acestea spre folosire catre utilizatorii AutoHop.ro. Cei interesati care pornesc din acelasi loc ca soferul care a publicat anuntul si calatoresc catre aceeasi destinatie isi rezerva locurile contra cost.

AutoHop este o platforma regionala de ridesharing ce a avut deja parte de un start de succes in Ungaria, ajungand jucatorul numarul 1 pe piata aceasta. Acum platforma s-a lansat pe piata din Romania si a ajuns la un numar de 8000 de utilizatori.

Raluca Georgescu a ocupat pozitia de country manager Allegro Group Romania pentru 3 ani si jumatate si are o experienta in piata de online de peste 8 ani. Ea este business advisor al proiectului, ajutand echipa AutoHop.ro sa lanseze produsul pe piata din Romania si implicandu-se in product marketing, strategie de marketing.

Unul dintre business advisorii proiectului este Robin Chase, fondator ZipCar, antreprenor si promotor al economiei colaborative.

Fondatorii initiali ai proiectului sunt Istvan Haidekker si Balasz Haidekker, doi tineri antreprenori din Ungaria.

“Autostop-ul exista de cand lumea ca alternativa de transport in lume si oamenii au inceput sa foloseasca internetul pentru a face «autostop online». Cu doar cateva click-uri poti oferi o cursa sau gasi un sofer cu care sa calatoresti catre destinatia ta. Este simplu, dar in spate sunt algoritmi geospatiali complecsi”, sustin reprezentantii start-up-ului.

Si cum ramane cu increderea?

Practic, AutoHop.ro isi propune sa creeze o comunitate bazata pe incredere, fiecare utilizator are profil complet – varsta, sexul, fotografie, detalii despre masina si prietenii comuni de pe Facebook.

“De asemenea, email-urile si numerele de telefon ale utilizatorilor sunt verificate pentru un plus de siguranta. Rating-urile userilor sunt si ele importante si odata cu cresterea comunitatii vor fi disponibile pentru din ce in ce mai multi utilizatori AutoHop.ro”.

“Deja milioane de oameni calatoresc folosind platforme de ridesharing in Germania si Franta. Credem ca acest mod de transport va deveni mainstream si in Europa de Est, iar experienta de succes din Ungaria ne arata deja un trend pozitiv. Toata lumea castiga, este un concept win-win: soferul castiga bani, pasagerul calatoreste confortabil direct de la el de acasa si este un mijloc de transport convenabil ca pret. In plus, este un mod distractiv de a calatori, prin care iti poti face prieteni si noi punem foarte mult accent pe aceasta componenta sociala”.

Preturile sunt stabilite de catre soferi, care afiseaza si locurile disponibile in masina. O cursa Bucuresti-Constanta costa, de exemplu, intre 35 si 150 de lei, iar o cursa Bucuresti-Brasov, intre 35 si 50 de lei.

Surse de venit

In prezent, AutoHop.ro este gratuit, insa pe viitor va castiga bani din introducerea de functionalitati premium. Serviciul de baza va ramane gratuit insa.

Functionalitatile premium va include listare premium, similara ca cea de pe Mercador.ro sau Autovit.ro. De asemenea, va include asigurare ca soferul este platit daca pasagerul renunta in ultimul moment – functionalitate foarte importanta pentru calatoriile mai lungi.

“Nu putem declara cat am investit, dar practic am investit din resurse proprii pana acum, este o echipa tanara”.

Cum ti se pare proiectul? Ai calatori(t) in acest fel? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri