Avea 21 de ani si a ramas fara job. Inainte lucrase intr-o agentie de digital japoneza, Horizon Business Solutions (HBS), care in 2008 a fost insa lovita de criza si s-a retras de pe piata locala. Atunci i-a venit ideea – cum ar fi sa isi deschida propria agentie? Doi tineri au lansat de la zero Creative Luggage, agentie de dezvoltare in online.

Claudiu Ludosan a terminat Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din cadrul Universitatii Bucuresti, urmand apoi Master de Productie Multimedia Audio-Video pe care insa nu l-a terminat intrucat proiectul Creative Luggage deja crestea si necesita din ce in ce mai multa atentie.

Iustina Gumeniuc are 30 de ani, tot din Bucuresti, si a terminat Facultatea de Jurnalism si Filozofie.

Ideea proiectului i-a venit lui Claudiu, mai mult constrans de circumstante, dupa ce a ramas fara job. „Aveam tot know-how-ul si lucram la standarde internationale. Era momentul ideal avand in vedere ca in Romania majoritatea companiilor faceau site-urile si aplicatiile «dupa ureche»”. Agentia a fost lansata in 2009.

Provocari

Exista o diferenta mare intre firmele care pornesc cu investitii si firmele care pornesc organic, spun ei. „Noi ne incadram in cea de-a doua categorie. Am crescut putin cate putin, fiecare client nou, fiecare suma incasata inseamna extinderea Creative Luggage. Daca investitia initiala a fost de 300 de euro, acum am ajuns la o investitie totala de aproximativ 150.000 de euro. Ne cunoasteam lipsurile (echipament, oameni putini, un sediu demn de o agentie advertising etc.) dar le acopeream treptat, strategic, prudent. Nu ne-ar fi stricat vreo 10 oameni din primul an de lansare, dar nu aveam clientii care sa-i acopere, asa ca lucram cat pentru 10 oameni”, spun ei.

Cand esti o firma mica si nu ai experienta nimeni nu vrea sa lucreze cu tine si este limpede de ce. Ei au avut insa un mod de a se prezenta care probabil i-a departajat de restul agentiilor de aceeasi dimensiune. „Nu dupa mult, brand-urile mari au inceput sa ne incredinteze mici proiecte, le-am implementat foarte bine si apoi, pas cu pas, am preluat brand-urile cu totul”.

„Tot mai multe brand-uri mari se indreapta spre echipe mai mici, mai flexibile mai deschise la a dezvolta un proiect la standarde inalte. Romanii isi doresc tot! Ieftin, si daca se poate, si bun! Abia acum au inceput sa inteleaga costurile de dezvoltare in domeniul on-line si faptul ca merita bugete de dimensiunea celor alocate in advertising-ul clasic. Cred ca aceasta tranzitie este dificila, dar cred ca timpul si rezultatele noastre isi vor spune cuvantul”.

Mentor, Dragos Nicolaescu

Claudiu Ludosan l-a avut ca mentor pe Dragos Nicolaescu, fost country manager al Ness Romania si Fujitsu Siemens Computers. „Abia finalizasem un proiect pentru unul dintre clientii nostri, cand Dragos Nicolaescu ne-a transmis felicitarile pentru un proiect foarte frumos si bine realizat. Imediat ne-am inteles si de acolo pana la propunerea mea catre el sa-mi devina mentor nu au fost decat cativa pasi”, povesteste Ludosan.

De la Nicolaescu el a invatat sa fie autentic in tot ceea ce face. „Aplica etica si regulile lucrurilor in felul tau, muleaza actiunile pe care le faci pe valorile tale. Altfel, vei fi fals, trist si lipsit de succes. Focus pe vanzari si incasari! Business-ul arata bine, ai oameni buni, ai proiecte cool si idei extraordinare, dar nu ai vanzari? Iti garantez ca nu prinzi ziua de maine. Vanzarile si incasarile sunt cel mai important punct intr-o afacere, fare ele nu te poti sustine si nu te poti dezvolta”, puncteaza tanarul.

El considera totodata ca fericirea incepe cu pasi marunti si ca trebuie sa te bucuri de fiecare sarcina dusa la bun sfarsit. „Sarbatoreste la capatul fiecarei zile si pas cu pas, bucurie mica dupa bucurie mica, viata ta va fi tot mai buna! Fericirea se construieste!”, mai spune el.

Compania are in prezent 13 angajati si urmareste afaceri de 150.000 de euro pe anul curent. In portofoliul lor de clienti se numara branduri precum Suzuki Romania, Otto Curier, Asesoft, Infratel. Per total, au avut peste 400 de proiecte la care au lucrat de la lansarea agentiei, in prezent avand in jur de 20 de parteneri cu proiecte constante.

Ce au mai invatat de-a lungul timpului

Claudiu Ludosan recomanda tinerilor antreprenori sa isi multumeasca fiecare client in parte, intrucat un client multumit de calitatea serviciilor prestate mai cunoaste si alti potentiali clienti si te-ar putea recomanda mai departe. „Diferentiatorul major intre tine si o companie de talie mare trebuie sa fie nivelul de implicare. Noi stim ca fiecare client vrea sa fie unic, astfel tot mai multe brand-uri mari se indreapta spre echipe mai mici, mai flexibile mai prompte”.

Iustina Gumeniuc puncteaza si ea ca fiecare client este special – prin solicitari, prin modul in care comunica sau prin asteptarile pe care le are de la companie. „Companiile mari au un flux al documentelor si al aprobarilor foarte lung si greoi. Din acest motiv, de multe ori proiectele sunt blocate sau comunicarea este ingreunata. In acelasi timp, sunt companii mari care reactioneaza foarte repede la propunerile noastre si timpii morti sunt aproape inexistenti. Experienta cu clientii majori ne-a ajutat sa ne imbunatatim procedurile si timpii de raspuns si sa fim mai exigenti cu noi. Fiecare nou proiect, cu orice fel de client, fie el mic, mediu sau mare, este o piatra de temelie pentru agentia noastra, care ne ajuta sa crestem, sa ne dezvoltam si sa fim din ce in ce mai buni”.

Ce parere aveti de sfatul tinerilor dar si de compania infiintata de ei? wall-street.ro va incurajeaza sa comentati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri