Printre cele 42 de start-up-uri finantate se regasesc agentii de turism, un teren pentru paintball, un website care comercializeaza legume bio, companii de IT, aplicatii si soft-uri diverse, o fabrica de rulote, birouri de arhitectura, ateliere de croitorie, afaceri in industriile creative si altele. Prin acest proiect se vor infiinta aproximativ 100 de noi locuri de munca si vor intra in economia reala 1 milion de euro investitii.

Proiectul a debutat in luna februarie a acestui an si a inclus o competitie de planuri de afaceri si o selectie a tinerilor pentru a participa la cursuri de antreprenoriat, care s-a desfasurat in regiunile Bucuresti-Ilfov si Sud-Vest Oltenia (judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt si Valcea). Competitia de planuri de afaceri a avut ca grup-tinta tinerii intre 18-25 de ani, studentii sau femeile cu spirit antreprenorial, dar s-au putut inscrie si alte persoane care doreau sa isi deschida o afacere. O comisie de specialitate a selectat 42 dintre cele mai bune planuri de afacere primite, iar in urma semnarii de astazi a contractelor de catre Marian Petrache, presedintele Consiliului Judetean Ilfov, tinerii vor primi finantarile de pana la 25.000 euro fiecare.

Proiectul are o durata de realizare de 10 luni si este implementat in mai multe etape ce includ, pe langa finantarea de un milion de euro care merge catre 42 de start-up-uri, formare antreprenoriala (cursuri de antreprenoriat), dar si consultanta si suport in implementarea planurilor de afaceri prin intermediul a 2 incubatoare de afaceri, care vor fi lansate in curand, precum si o campanie de promovare a antreprenoriatului. Dupa acordarea finantarii, cele 42 de afaceri infiintate vor fi monitorizate si sprijinite in a-si realiza activitatea prin incubatoarele de afaceri realizate prin proiect.