Cosmin Stefanescu (24 de ani) s-a specializat in domeniul juridic, insa a ales sa intre in antreprenoriat, iar incepand din acest an si-a facut un business si livreaza corporatistilor ladite cu fructe proaspete. Investitia se ridica la 15.000 de euro, insa antreprenorul este optimist ca ii va amortiza in doi ani.

Cosmin a absolvit Facultatea de Drept in 2015, iar la inceputul acestui an a deschis Fruit Club, business pe care il caracterizeaza ca oferind "o alternativa sanatoasa de savurat la birou".

"Ideea de business a fost conturata chiar in timpul facultatii. Asadar, imi dedicam timpul in doua directii. Dupa absolvire, am fost angajat o scurta perioada de timp exact pe domeniul in care am absolvit, juridic. Dar, din pacate, lucrand in acest domeniu am fost din ce in ce mai convins ca a fost o alegere gresita chiar de la inceputul facultatii. In final, antreprenoriatul s-a dovedit a fi o decizie mult mai inspirata decat cealalta", a spus Cosmin Stefanescu.

Astfel, la inceputul acestui an a aparut Fruit Club, companie care livreaza ladite cu fructe proaspete la birourile corporatistilor.

"Ideea de baza am conturat-o acum trei ani de zile, in timpul facultatii, urmand apoi sa demarez proiectul la inceputul acestui an. Am decis sa ofer corporatistilor o alternativa sanatoasa de savurat la birou. Totodata, am dorit sa aduc o minima contributie educand un segment din populatia bucuresteana prin adoptarea unui stil de viata sanatos bazat pe consumul de fructe", a precizat tanarul antreprenor.

Ideea cu fructele i-a venit natural, el insusi declarandu-se un impatimit al acestora, precum si din dorinta de a pune la dispozitie o gustare sanatoasa.

Este cunoscut faptul ca angajatii au tendinta de a sari peste mese sau de a alege alternativa unui snack rapid, dar nesanatos. Asadar, am considerat ca este necesar sa le ofer posibilitatea unei gustari mai sanatoase, pe care o pot savura oricand la birou.

A inceput cu o investitie de 1.000 de euro

Nu avea experienta in business cand a inceput proiectul Fruit Club, insa este de parere ca "experienta este un termen relativ. Business-ul se bazeaza mai mult pe conceptul «learning by doing»".

"Pentru inceput am fost nevoit sa investesc o suma relativ mica, circa 1.000 de euro. La momentul actual, am ajuns la cifra de 15.000 de euro, dar ca la oricare alt business, este nevoie de o investitie constanta pentru a oferi servicii de calitate. Principalele investitii au fost in achizitionarea unui spatiu de depozitare, materie prima pentru confectionarea laditelor, acestea fiind din lemn, si achizitia unui mijloc de transport", a explicat Cosmin Stefanescu.

Banii i-a avut dintr-un credit, din economii si de la familie.

Avand in vedere cresterea destul de rapida de care ne-am bucurat, estimez ca in doi ani investitia ar fi amortizata

Cat costa laditele cu fructe

Fruit Club livreaza la birouri fructe proaspete, cumparate, in principal, de la producatori locali, dar nu numai, in ladite din lemn reutilizabile. Preturile variaza in functie de marimea laditei, precum si de tipurile de fructe alese de client, situandu-se intre 50 de lei si 100 de lei bucata.

Cu o echipa de doua persoane, compania tanarului antreprenor inregistreaza vanzari care variaza intre 1.000 de euro si 2.000 de euro pe luna, clientii fiind companii din domeniile constructii, imobiliare, tehnologie si sanatate.

"In principiu, profilul clientilor nostri este dat de cultura fiecarei organizatii. Aici se regasesc acele companii, multinationalele care pun accent pe dezvoltarea si motivarea angajatului, confortul acestuia la locul de munca si evident, sanatatea acestuia", a aratat Cosmin.

Antreprenorul are planuri mari. Isi propune, pe termen mediu, sa creasca portofoliul de clienti si sa livreze fructe si in alte orase.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri