Am discutat cu administratorul startup-ului, Marian Olteanu, care mi-a oferit cateva detalii privind industria vinului din Romania, dar si provocarile pe care a trebuit sa le infrunte in ultimii ani, pentru a-si face loc in piata. “Ajunsesem, la un moment dat, sa zic ca gata, inchid totul, aveam prea multe datorii si nu vindeam suficient”, zambeste Marian. “Apoi…poate si din noroc, dar si perseverenta, am prins un contract mare…mare de tot…cu un retailer din Germania, si lucrurile au inceput sa se miste”, spune Marian.

Via produce cam 100.000 de litri de vin pe an, Gramma scotand pe piata circa 11 sortimente. Best seller-ul este vinul Aligote, licorile companiei fiind premiate pe plan local si international.

Povestea vinului

Via era mostenire de familie, a gasit-o deja acolo, deci productia a putut incepe imediat. In mod normal, daca nu ai vie, trebuie sa astepti cinci ani pana cand aceasta intra in rod si vei putea culege primii struguri.

“Fiind o vie batrana, acest lucru vine cu plusuri si minusuri – nu ma dai 13 tone la hectar ca o vie tanara, ci doar 5-6 tone. Pe de alta parte, calitatea este superioara, radacinile explorand mai multe tipuri de sol si minerale”, explica Marian Olteanu. “Cantitatea mai mica nu ne ajuta cand vine vorba de costuri si profit – pana la urma, tractorul tot atata drum parcurge, consumi aceeasi motorina, oamenii ii platesti la fel”, spune, clatinand din cap, administratorul business-ului detinut de parintii lui.

Practic, rata la banca ramane aceeasi, salariile la fel, taxele la stat – singura variabila, in aceasta industrie, este cantitatea de vin pe care o faci si apoi cate sticle scoti pe piata, si la ce pret.

Vanzari in retail si HoReCa

Initial, vinurile au fost comercializate in HoReCa, insa, mai apoi, si datorita presiunii pe marii retaileri, “somati” sa includa mai multe produse romanesti, Gramma a intrat si in marile lanturi de hipermarket-uri.

“Primul nostru partener major a fost Lidl. Am primit…ce pot spune…o binemeritata gura de oxigen datorita lor”, zambeste Marian.

Norocul se imbina, insa, cu ambitia. “Sunt prieten cu Horatiu Malaele, eram cu el intr-un restaurant. Intamplarea face ca am nimerit cu el chiar intr-un loc unde recomandarea chelnerului a fost chiar gama de vinuri Gramma. Atunci Horatiu mi-a spus ca suntem pe drumul cel bun si s-a oferit sa deseneze el etichetele vinurilor. Etichetele, mai ales la vinuri, sunt extrem de importante – trebuie sa transmita o stare de spirit, cultura vinului, la ce sa te astepti cand deschizi sticla”, spune, “mustacind”, Marian Olteanu.

Zis si facut – Horatiu Malaele a desenat, schitat, in stilul sau, etichetele vinurilor.

Apoi, intr-o seara, Marian statea pe Internet, cautand informatii despre vinuri si a gasit un articol in Forbes SUA: “Cele mai cool etichete de vinuri din 2015”.

“Am trimis autoarei un mail in care ii aduceam la cunostinta ca avem si noi vinuri, in Romania, cu etichete foarte originale. I-am atasat fotografiile, am apasat send si…nu aveam nicio speranta. Credeam ca va fi unul dintre acele mail-uri la care nu primesti niciodata raspuns”, rade Marian.

Surprinzator, a doua zi a primit un raspuns entuziasmat – superbe sticlele, copertele, o sa va luam in calcul. Apoi au trecut zile, saptamani, luni si, cand Marian uitase de mail, primeste mai multe link-uri de la prieteni.

Citeste si:

“Romania, vinurile Gramma, incluse in topul celor mai cool etichete de vinuri din lume, in editia mai 2016. Practic, eram in rand cu crame din Provence, Marea Britanie, New York, Washington. Am inceput sa avem si mai mult succes”, povesteste Marian.

Si totul a pornit de la un mail “fara speranta”.

Urmatorul pas, expozitie la Cannes

Antreprenorul a aflat de o expozitie de vinuri la Cannes, si, la fel, a trimis mail pentru a cere detalii. “Taxa de participare nu a fost exagerat de mare, asa ca am zis sa ne ducem, sa ne incercam norocul. Stiam ca jurnalistii francezi au, uneori, pica pe romani, insa am fost placut surprinsi”.

Practic, stateau cot la cot cu unii dintre cei mai renumiti producatori de vinuri, insa jurnalistii, buyerii, clientii s-au aratat incantati de vinurile romanesti.

“Noi, aici, in tara, avem senzatia ca toata lumea ar trebui sa stie ca vinurile noastre sunt foarte bune. Nu este asa! In afara tarii vinurile romanesti nu prea sunt cunoscute, exporturile sunt foarte slabe. De aceea am fost surprinsi sa aflam ca mai multi clienti internationali sunt interesati sa primeasca vinuri de la noi, pentru a le vinde pe piete internationale”.

Unul dintre “trucurile” companiei romanesti? Culesul strugurilor in ladite de 18 kg, greutate calculata de expertii francezi ca fiind ideala. “Multe companii culeg strugurii in saci. Acolo, insa, se striveste bobul, se oxideaza si vinul isi pierde din calitate”.

De asemenea, compania nu foloseste zdrobitorul mecanic care striveste si samburele, astringent. “Avem desciorchinator, prin care ne asiguram ca in presa intra doar boaba; presa, la randul ei, este pneumatica. Fermentatia vinului se face, de asemenea, controlat”, explica Marian.

Investitia initiala in proiect? Circa 2 milioane de euro, din care 1 milion de euro imprumut de la banca. Pretul vinurilor, pe piata, variaza de la 24-28 de lei, pana la 150 de lei in restaurante.

Piata locala de vinuri este dominata de trei jucatori majori, care, impreuna, detin 80% din ea – Jidvei, Cotnari, Murfatlar. Tohani vine puternic din urma.

Cu toate acestea, exista zeci de branduri mai mici, care au o calitate superioara si merita incercate – printre ele, o vie din Dealurile Moldovei, de la Bucium.

Ce asteptari ai de la un brand de vinuri romanesc? Ce parere ai de calitatea vinurilor autohtone, dar si de potentialul lor international? Te incurajam sa comentezi.