Adrian Suman (25 de ani) si Alessandro Carnovale (24 de ani) sunt doi tineri care au vrut sa duca marketing-ul in viitor: Holo-Lev este o tehnologie care face produsele sa leviteze, folosindu-se de asemenea de holograme pentru a da impresia unei imagini tridimensionale. Proiectul a intrat in Romania si poate fi deja vizualizat intr-unul dintre magazinele din Mall Baneasa.

Tehnologii ce par a fi venite din viitor, hologramele si produsele ce pot levita sunt acum o realitate. Tehnologie dezvoltata de o companie fondata de catre un roman si un italian stabiliti in Londra, poata fi acum admirata in fata magazinului Chanel din unul dintre cele mai mari centre comerciale din zona de nord a capitalei. Investitia in R&D? “Zeci de mii de euro”, spune Adrian, pentru wall-street.ro.

Ai un start-up si cauti sfaturi pentru dezvoltarea si finantarea afacerii? Inscrie-te ACUM la Fast Forward Business Summit pentru a te intalni cu finantatori, business angels si consultanti. Invata de la profesionisti cum sa faci business.

Ceea ce in urma cu un deceniu putea fi catalogat drept science-fiction, ireal sau nesustenabil a devenit acum cea mai inovativa solutie digitala pentru a promova produsele brand-urile de lux care vor sa fie cu un pas inainte pe piata, subliniaza Adrian. Practic, spunem “la revedere” display-urilor conventionale si “bun gasit” hologramelor si produselor ce leviteaza, aplicatiilor de realitate virtuala.

Adrian Suman nu e magician, dar face produsele sa leviteze

Absolvent a doua facultati, „Marketing” si „3D Animation & Design”, prima in Bucuresti, in cadrul Academiei de Stiinte Economice, iar cea de-a doua in Londra, Adrian Suman a fost atras de antreprenoriat si de tehnologie inca de pe bancile scolii.

”Activez in domeniul vizualizarilor 3D inca din 2010 dupa ce am incheiat un capitol destul de lung ca si programator. Pasiunea pentru tehnologie m-a adus in aria randarilor arhitecturale, a VR-ului dar si a tehnologiei fosite in marketingul experimental, toate avand ca obiectiv principal piata de Luxury Retail in special zona a produselor cosmetice de lux”.

Evident ca succesul nu a intarziat sa apara, iar cele mai cunoscute brand-uri de cosmetice de lux din Europa i-au dat credit si au pus in practica ideile si proiectele tanarului. Aceste reusite i-au dat lui Adrian avantul necesar pentru a se muta in Anglia si pentru a se ocupa si mai serios de visul lui.

Dupa trei ani de activitate in Londra, am putea spune ca nu mai exista necunoscute pentru Adrian in acest domeniu. Cei neinitiati il vad precum un vrajitor veritabil, care gandeste, creeaza si aplica impecabil magia hologramelor si a levitatiei, revolutionand mediul digital offline. In realitate, nu e nici o scamatorie, ci doar stiinta pura, viziune, talent si mult studiu, iar Adrian vrea sa implementeze si in Romania cateva din conceptele sale pe partea de Realitate Virtuala (VR) si tehnologie de retail (Retail Tech).

Alessandro Carnovale a debutat in antreprenoriat la doar 18 ani

In calatoria sa, Adrian Suman merge umar la umar cu Alessandro Carnovale, un cetatean italian nascut in Canada, dar care a trait mai bine de un deceniu, in Bucuresti. Par amandoi veniti din viitor, au aceleasi pasiuni si acelasi fler in antreprenoriat. Absolvent al unei facultati de prestigiu din Londra, Alessandro Carnovale a studiat business si comert, aceste domenii fiind mereu dublate de interesul lui pentru tehnologie. Alessandro a facut primii pasi in lumea antreprenoriatului la varsta de 18 ani, pe un segment relativ nou in Romania, la acea vreme.

Tanarul a gandit si a pus in practica un “e-sports bar”, unde clientii se puteau juca pe console (PS4, XboX etc). De asemenea, in zona de bar se puteau urmari meciuri importante din toate ramurile sportive, iar cei interesati schimbau impresii sau pur si simplu se relaxau si isi incarcau bateriile. “Aveam 18 ani cand am inceput acest proiect, iar acum, privind in urma, pot spune ca am avut multe de invatat din acea experienta. Cred cu tarie ca inca de atunci am deprins abilitati specifice antreprenoriatului si m-am autodisciplinat in toate aspectele care compun un business de succes.” Alessandro a mai lucrat pentru startup-uri la Londra dar ne spune ca nu exista o motivatie mai mare de a creea propria firma alaturi de cineva cu aceeasi viziune, si totodata pentru a ajuta cat mai multe companii din sectorul de retail in implementarea tehnologiilor de ultima generatie.

Ideile iau nastere la Londra, la sediul companiei “Archi 3D”

Archi 3D, compania celor doi tineri, cu sediul in Londra, si care are la baza doua domenii de activitate: dezvoltarea de noi tehnologii in promovarea produselor de lux, dar si crearea de aplicatii VR. Inca de la inceput, ei au avut ca target companiile de lux, oferindu-si serviciile nu numai in Marea Britanie, ci si in Dubai, acolo unde exclusivismul si inovatiile sunt la ele acasa. Acum, cei doi antreprenori au decis sa nu uite de unde au plecat si vor sa aduca aceste doua concepte si in Romania.”In principal, avem foarte multi clienti interesati din domeniul cosmeticelor si al bijuteriilor de lux, cu care suntem in contact atat in Londra, cat si in Dubai, dar nu am exclus Romania. Am vrea sa oferim companiilor de aici oportunitatea de a beneficia de noile tehnologii in materie de marketing si promovare”, spune Alessandro, intuind nevoia brand-urilor autohtone de a se diferentia de competitori si de a iesi in evidenta si cu prezentarea produselor, nu doar cu conceperea lor.

Ce este Holo-Lev (Holographic-Levitation)

Holo-Lev, creatia lui Adrian, este o piramida holografica ce permite plasarea uni produs in interiorul ei, produs ce poate levita, in timp ce o animatie 3D este proiectata in jurul lui, creand o imagine 3D fascinanta, care atrage. Adrian a avut aceasta idee vazand un concept similar intr-unul din marile mall-uri din Londra, dar a avut ambitia sa perfectioneze tehnologia si sa duca totul la un alt nivel. “Eram in fata vitrinei unui magazin de ceasuri de lux, cand am vazut o tehnolgie asemanatoare. diferenta era ca produsul din interior, si anume un ceas, statea pe un postament fix, iar eu ca si potential client nu puteam sa il vad prea bine, lucru care m-a pus pe ganduri. Asa am venit cu aceasta idee, de a avea produsul in interior, levitand si rotindu-se in acelasi timp, oferindu-i oricarui potential client o prezentare completa(360), a respectivul produs. Am inceput sa ma gandesc la implementare, iar 6 luni mai tarziu a luat nastere Holo-Lev”, explica Adrian Suman.

“Dispunem de o capacitate de productie de 30 de unitati lunar, iar in momentul de fata suntem in proces de extindere majora, avand in plan, pana la sfarsitul anului 2018, productia de peste 100 de unitati lunar”, completeaza el.

“Think big, act bigger!”

Adrian si Alessandro activeaza si pe piata VR-ului (Realitate Virtuala), cu o aplicatie ce iti permite sa te teleportezi in viitorul magazin sau apartament, inainte ca ele sa fie construite. De exemplu, daca esti la un targ imobiliar, ai oportunitatea de a vizita, virtual, zeci de apartamente in doar cateva minute. Fara sa te deplasezi! „Practic, oferim clientilor nostri oportunitatea de a se teleporta si de a interactiona in mediul virtual cu tot ceea ce va deveni ulterior o realitate”, spune Adrian.

In prezent, tinerii colaboreaza cu companii de resale din Emiratele Arabe Unite, care activeaza pe o piata aflata in continua expansiune. Totodata beneficiaza si de conexiuni directe cu marile companii de lux.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri