LCL Financial Recruitment, divizie a societatii LCL Grup, a demarat activitatea de recrutare si selectie exclusiv in domeniul financiar si al institutilor financiare in luna februarie 2008, dupa o investitie initiala de 30.000 euro.
Resursele financiare au fost alocate pentru realizarea site-ului www.lclconsulting.ro, inchirierea si amenajarea biroului companiei, angajarea personalului necesar si alocarea unui buget pentru promovarea afacerii.

Incepand cu anul 2009, divizia LCL Financial Recruitment se va autofinanta. "Desigur, orice oportunitate din piata va fi fructificata si prin suportul financiar oferit de asociati", declara Loredana Ladunca, unul din asociatii firmei de consultanta.

Obiectivele LCL Financiar Recruitment se rezuma la o crestere cu 50% a veniturilor din activitatea de recrutare in paralel cu inregistrarea unui aport financiar din partea serviciilor complementare activitatii core. "Ne referim la serviciul de outplacement lansat in luna februarie 2009 si la oferirea unui produs de training care va fi lansat in colaborare cu o importanta companie europeana din acest domeniu", spune Ladunca.

In 2008, actionarii companiei au urmarit in principal pozitionarea in piata ca furnizor de servicii de calitate, specializate si pe realizarea structurii legale si logistice necesare pentru aceasta activitate. Afacerile realizate de companie nu sunt relevante pentru aceasta perioada, avand in vedere faptul ca, incepand cu august-septembrie 2008, piata de recrutare a intrat in regres.

"Profitul brut unitar a fost in jur de 30%, nivel aflat in media pietei. Doi factori care au influentat profitul brut unitar au fost focusul companiei pe oferirea unor servicii de calitate ridicata - care a implicat un volum de ore-consultant mai mare decat media pietei - si rata de finalizare a proiectelor de peste 90%, care releva calitatea serviciilor", afirma reprezentanta LCL.

Actionarii companiei au decis sa fructifice potentialul pietei de recrutare la sfarsitul anului 2007, cand au intreprins toate demersurile legale si operationale pentru desfasurarea activitatii. Alegerea nisei – domeniul financiar-contabil si al institutiilor financiare – este una fireasca, considera Ladunca, in contextul in care asociatii sunt profesionisti cunoscuti in acest domeniu, cu peste 15 ani de experienta acumulata in companii multinationale, societati de consultanta si audit (mai ales din Big 4) si in institutii financiare.

Desi fondatorii companiei luau de mult ideea lansarii acestei afaceri, factorul determinant a fost cererea mare de specialisti din domeniul economic resimitita si prin cererile de recomandari din propria retea de cunostinte si prieteni.

"Am considerat ca este o oportunitate la inceputul anului 2008 de a lansa un serviciu specializat si am intreprins o cercetare in acest sens. Astfel, foarte rapid, portofoliul de clienti a fost conturat si business-ul lansat. Cu o retea deja formata, cu o experienta teoretica si practica adecvata, au fost constituite premisele lansarii acestui business", explica directorul executiv al companiei.

Loredana Ladunca este de profesie economist specializat in finante, banci si contabilitate, cu experienta practica in cadrul unor societati multinationale, pe diverse pozitii in domeniul financiar-contabil si in cadrul unei societati de expertiza contabila si audit financiar, membra CECCAR (Corpul expertilor contabili si contabililor autorizati) si CAFR (Camera Auditorilor Financiari din Romania).

Piata serviciilor de HR este una subdimensionata. In afara companiilor multinationale si a unui numar limitat de companii locale, marea majoritate a companiilor romanesti nu a apelat niciodata la serviciile unei companii de HR, fie ca este vorba despre servicii de recrutare, de training sau de consultanta.

"In schimb, criza globala prin care trecem nu va permite cresterea pietei de HR, ci mai degraba o reducere a acesteia. Consideram insa, ca in perioada de dupa criza, piata se va dezvolta, pe anumite segmente chiar exponential", sustine sefa LCL.

In perioada 2009-2011, multe din firmele internationale care nu sunt in top 10 isi vor retrage reprezentantele din Romania sau isi vor limita mult prezenta in paralel cu disparitia unor firme locale de nisa sau focusate pe un grup limitat de clienti, adauga ea.

LCL estimeaza o scadere a pietei de recrutare cu peste 30% si o scadere cu 10% a serviciilor de plasare de personal in regim leasing. In paralel, firma estimeaza o crestere exponentiala a serviciilor de outplacement, practic inexistente pana in 2008.

Pentru perioada 2009-2010, motorul de crestere pentru LCL este dat in special de serviciul de outplacement.

Pentru a rezista pe timp de criza, cand serviciile de consultanta HR sunt printre primele analizate de companii in scopul reducerii costurilor, LCL se va focusa pe analiza necesitatilor clientilor in mediul actual si pe ajustarea sistemului de tarifare.

Astfel, compania a lansat un serviciu de outplacement – serviciu platit de un angajator in favoarea angajatilor disponibilizati sau restructurati ca urmare a unor procese de fuziuni, achizitii, sinergii sau restrangere de activitate, prin care acestia primesc consiliere specializata in vederea reducerii perioadei pana la gasirea unui alt loc de munca. In ceea ce priveste sistemul de tarifare, firmele care au nevoie de specialisti pot analiza si decide in favoarea LCL chiar atunci cand compara cu varianta “internalizarii” acestei activitati (postare anunturi in nume propriu, personal dedicat pentru interviuri si selectie).

LCL Financial Recruitment are in portofoliul de clienti nume sonore din domeniul
economic, care reprezinta grupuri de companii multinationale cu activitate in Romania din domeniile industriei financiare – asset management, leasing, companii de asigurari si fonduri de pensii, dar si din domeniul consultantei si al distributiei de produse industriale. Peste 10 companii de renume international formeza portofoliul activ actual al LCL.

In prezent, compania are trei colaboratori permanenti si un numar de colaboratori ocazionali care sunt apelati in functie de specificul proiectelor desfasurate.

Pe piata de recrutare in domeniul financiar si al institutiilor financiare din Romania, LCL Financial Recruitment este primul si singurul jucator specializat. Totusi, exista servicii oferite in acelasi domeniu de firme generaliste din piata, care, insa, nu reprezinta concurenta directa.

Acest segment de piata este unul foate atractiv, cu fluctuatii de personal importante. Toti competitorii LCL sunt formatori de piata avand rolul propriu in dezvoltarea serviciilor HR, conchide reprezentanta companiei de recrutare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri