Compania Transvertical a luat nastere in luna aprilie a acestui an, prin fuziunea dintre firmele de comunicare Strategid si Vertical4, ale caror fondatori sunt Cristina Stroe, Lucian Trasa si Radu Popescu.

Noua companie rezultata sta sub semnul a trei concepte profesionale specifice serviciilor oferite, si anume identitate, strategie si control.

"Ce ne-am dorit cand ne-am unit pe acest drum a fost in principal, sa oferim o alternativa la oricare alta companie de consultanta mare din Romania, insa una mult mai flexibila, mai adaptata la cerintele clientului si mai apropiata de acesta. Rezultatul este singurul business de consultanta integrata de pe piata locala (singurul cu atat de multe tipuri de servicii oferite), care, in acelasi timp, isi ajuta clientii sa isi reduca investitia cu aproximativ 60-95%, folosind accesul la fondurile structurale”, au declarat asociatii companiei.

Totodata, cei trei asociati au considerat ca este firesc sa ofere clientilor nu doar servicii de consultanta, ci si o alternativa la sursa de finantare a acestora.

"Ne referim aici la fondurile structurale, care, acum, nu mai sunt doar o promisiune, ci o realitate. Orice firma poate sa foloseasca aceste fonduri pentru dezvoltare si/sau mentinere, iar conditiile de eligibilitate sunt usor de indeplinit”, spun acestia.

Investitia initiala in Transvertical a insumat strict inregistrarea companiei, echipamentele tehnice (laptopuri), re-lansarea site-ului si cele mai importante, investitiile permanente sunt in certificari si cursuri de perfectionare.

Suma alocata strict echipamentelor tehnice si formalitatilor legale, precum si investitia in noul site, se situeaza in jurul valorii de 12.000 euro.

Vertical 4 a inregistrat o cifra de afaceri de 120.000 euro anul trecut, iar Strategid a avut venituri de aproximativ 50.000 euro.

Pentru 2009, fondatorii Transvertical asteapta o crestere importanta. "Chiar daca cuvantul criza ne-a insotit inca din decembrie anul trecut, proiectele nu au intarziat sa apara. Practic, ne asteptam la o crestere cu 30% a cifrei de afaceri pentru 2009”, afirma ei.

Abordarea acestora pentru anul 2009, in contextul crizei internationale, nu s-a schimbat deloc.

"Abordam business-ul nostru in aceeasi maniera. In consultanta esti afectat de ceea ce se intampla in mediul de afaceri (si aici intra si criza economica) prin prisma clientilor. Ne ocupam cu remedierea situatiei actuale in cazul clientilor nostri care isi reorganizeaza afacerile si, in acelasi timp, ne dezvoltam businessul promovand servicii de consultanta utile clientilor in acest moment. Insa, contrar multor oameni de business, nu incurajam restructurarea de personal, ci optimizarea si eficientizarea muncii oamenilor”, au declarat sefii companiei, pentru Wall-Street.

In domeniul consultantei, in ultimele 3 luni, solicitarile clientilor au crescut in zona de consultanta financiara si in domeniul HR, potrivit acestora. Va urma, dupa cum estimeaza ei, o perioada in care clientii vor cauta sa isi optimizeze procesele din cadrul organizatiilor, tocmai pentru cresterea calitatii serviciilor si produselor.

Pe langa cei trei, care sunt si fondatorii companiei, Transvertical mai colaboreaza cu sase parteneri externi, pe diverse proiecte care necesita acest lucru.

Activitatea este foarte flexibila si ca urmare, si programul de lucru sau modalitatea de colaborare este una extrem de flexibila.

Clientii companiei provin din industrii variate: De la healthcare la financiar si de la IT la turism, cum ar fi Fujitsu Romania, Tichet Plus Services, Eurolines Romania SA, eMag – Dante International, Atlas – divizia Sharp, Re:ply, FNGCIMM, PsihoCOn, Imagoo, Team Bridge, Minet, Paper Plus, Complex Bv, Swarco Vicas, AMC Optic, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Camira, Pestisorul de Aur, Interfrigo, Federatia Romania de Tenis, Piraeus Leasing Romania, RHS Company, Profilux, GSR Accounting.

Tinerilor care vor sa-si deschida un business in aceasta perioada economica, cei trei le recomanda realismul.

"Noi putem privi acest aspect strict din perspectiva consultantei integrate oferite unei companii deja mature pe piata din Romania. Pentru un tanar antreprenor insa, putem recomanda ca inainte de toate sa isi construiasca business-ul cu mult entuziasm, dar cu o mare doza de realism. Si avem un sfat in plus: in Occident, orice antreprenor apeleaza inca din faza de business plan la un consultant certificat, pentru a putea seta de la inceput un curs bun. Credem ca aceasta maniera de abordare ar trebui sa devina litera de lege si in Romania, pentru ca e mai cost-efficient sa iti construiesti un business sanatos, decat sa incerci sa remediezi pe parcurs erori ce puteau fi evitate din start", adauga reprezentantii companiei.

Cristina Stroe, unul dintre cei trei fondatori, a lucrat ca si consultant de vanzari pentru solutii de automatizare in ABB Energoreparatii, apoi si-a dezvoltat spiritul antreprenorial si intelegerea proceselor de business din pozitia de Import Manager la Quadrant Amroq Beverages.

De formatie psiholog, Lucian Trasa isi desfasoara activitatea, in prezent, si ca lector universitar si psiholog clinician, iar pe Radu Popescu, cibernetica l-a ajutat sa inteleaga ce inseamna un proces si care sunt toate entitatile implicate in derularea acestuia.