In copilarie, visa sa ajunga fotbalist de performanta. Suporter infocat al Rapidului, el s-a antrenat pe stadionul echipei timp de sapte luni, pina si-a dat seama ca de fapt nu aceasta era vocatia sa. Juca pe post de extrema, dar el isi dorea sa fie atacant. „Voiam sa fiu in virf, era dorinta energica a oricarui copil sa dea gol“, spune Gabriel. S-a reorientat insa rapid, si pentru ca alerga bine s-a apucat de atletism, de semifond, pe care l-a practicat timp de sase ani.

„Acest sport isi cere rezistenta, tonus, tactica si inteligenta“, afirma el. Alaturi de colegii sai, s-a bucurat de cistigarea titlului national la stafeta, la seniori. Tinarul manager afirma ca aici a invatat ce este acela spirit de echipa. „Depindeam unul de celalalt, asa ca eram unul si acelasi. La fel este si in afaceri, nu poti sa ai realizari daca nu ai o echipa buna. Nu cred in haiducisme: nu este de ajuns sa fii bun, trebuie sa fii intr-o echipa si sa stii sa fii lider, adica sa fii un model, sa reusesti sa transmiti prin atitudine, idei si fapte, intentiile si obiectivele companiei“, spune Maranca.

„Eram invidiat pentru trocurile cu timbre“

Elev la Liceul „Ion Neculce“ la profilul chimie-biologie, Gabriel a cochetat pina in clasa a XI-a cu ideea de a deveni medic, dar, pe considerentul ca este bine sa faci ceea ce iti place si ti se potriveste, a ales la acel moment sa urmeze studiile Facultatii de Drept.

Primul job a fost insa cel de agent de vinzari. „Cind ma uit inapoi, imi descopar vocatia inca din copilarie. Eram invidiat pentru trocurile pe care le faceam cu timbre sau surprizele de la guma de mestecat“, spune el, adaugind ca iesea mereu in cistig, prin faptul ca reusea sa vinda copilului din fata sa o imagine noua despre produs. Cind a crescut, Gabriel si-a dat seama ca ii place sa vinda. „Fiecare in viata isi vinde cit se poate de bine inteligenta si cunostintele. Desi sint constient ca suna ciudat, viata este un proces de vinzare-cumparare“, spune el.

Prima functie si primii bani

Citeste si:

Prima sa functie, in anul doi de facultate, a fost cea de agent imobiliar. „Imi placea ce faceam, ma vedeam cu oameni si acumulam cunostinte intr-un domeniu nou la acea vreme.“ Atunci a invatat sa faca strategii de abordare in functie de client, sa imparta clientii in functie de dorintele lor si de calitatile agentului imobiliar. Citeodata cistiga 300 de dolari pe luna, dar se intimpla ca alteori sa nu cistige nimic. Prin urmare, s-a decis ca a venit vremea unui loc de munca stabil, „pe calea vinzarii“.

„Munca patriotica“ la primul job stabil

Intr-o zi, Gabriel a citit in ziar un anunt prin care compania Wrigley’s Romania cauta Merchendiser. Dupa o perioada de proba de de doua saptamini, timp in care si-a demonstrat calitatile, Maranca a obtinut postul din 12 candidati. „Sint multumit ca am ajuns aici, pentru ca am luat-o pe un drum ascendent. Am avut o sansa pe care nu am ratat-o“, spune Gabriel. A ramas aici doar trei luni. Firma nu ii putea oferi masina, iar cea personala, o Dacie veche, ii „minca“ tot salariul de 350 de dolari. Gabriel considera ca in fiecare loc ai ceva de invatat pentru viitor, drept pentru care nu a regretat plecarea sa din firma. A luat insa cu el doua principii de viata: sa fii inconjurat de oameni de incredere si sa fii un om de cuvint. „Aceste lucruri conteaza foarte mult in orice domeniu“, spune el.

„Incotro mergi?“

Dupa plecarea de la Wrigley’s, urmatorul pas a fost acela de a se prezenta, „imbracat frumos“, la CPC Foods Romania, firma care aducea Knorr la noi in tara. La poarta, a fost intrebat „incotro?“, iar el a spus numele directorului de resurse umane. I-au dat voie sa treaca, desi nu il astepta nimeni. A intrat in birou si i-a lasat un CV. „Nu stiam pentru ce functie aplic. Am surprins-o si in zece zile m-a sunat pentru interviu, la un departament nou care abia isi forma echipa – catering. Norocul ti-l faci si cu mana ta“, sustine Gabriel, afirmind ca experienta la Knorr l-a invatat cum sa vinda ingenios.

„Niciodata de la prima intilnire, tot timpul sa identifici persoana care decide si sa ai o prezentare puternica.“ A facut astfel de prezentari in restaurante, in hoteluri, in cantine si in spitale. Scotea oalele de inox, „impresionant de frumoase“, se imbraca in halat alb si isi punea pe cap o tichie de bucatar. „Trebuia sa conving oameni cu 30 de ani de experienta in gatit sa cumpere produsul Knorr care le usura munca enorm si le reducea timpul de lucru. Trebuia sa-i fac dependenti de produsul meu“, spune el. Si acum, cind are timp, mai gateste din nostalgie: spaghete carbonara si spaghete bolognese.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4605&art=404&cHash=bd02569203