Mobexpert este liderul de piata al vanzarilor de mobilier de business din Romania, iar Dan Sucu este cel care conduce aceasta afacere de succes. Nimic nu pare sa-l poata da la o parte pe cel care mobileaza jumatate din birourile din Romania.
Nemteste! Asa poate fi caracterizata pregatirea intalnirii cu unul dintre cei mai bogati oameni din Romania Mail, cerere de interviu, stabilirea, cu doua zile inainte, a datei si orei. Confirmare telefonica de doua ori, in ziua interviului un nou telefon de reconfirmare, primit de la asistenta. Cu o jumatate de ora inainte, un nou telefon, de la numarul deja cunoscut gheata la inima!, se amana interviul (si era dat ca sigur in sedinta de sumar!). Cu scuze, asistenta imi spune ca domnul Sucu este blocat in trafic si s-ar putea sa intarzie! Ce veste buna si eu eram in aceeasi situatie, dar nu ma gandisem sa sun! Iata, am invatat ceva! Cat costa un minut pe mobil pentru a anunta ca ajung mai tarziu?

Ghidul de la ONT

Stiam doua limbi straine si nu voiam sa umblu prin camin cu bere sau tigari de contrabanda. Am ales sa fiu ghid la ONT, de unde castigam si bani, dar mai ales o experienta care, de altfel, era inaccesibila restului oamenilor, isi aminteste Dan Sucu. Vorbeste cu patima despre ceea ce traiam cu totii atunci si despre lucrurile pe care strainii le vedeau ca pe niste ciudatenii ale lumii civilizate. Fotografiau lozinci cu dezarmarea, cozile de la lapte, militieni cu mitraliere. Pentru ei, parca eram o rezervatie! Dar asta l-a ajutat. A inteles turistii si a cunoscut astfel Occidentul pe care urma sa-l vada mult mai tarziu! Deocamdata era inca 1989, Ceausescu inca nu murise, iar Sucu terminase facultatea. A fost repartizat la ARO. Am lucrat acolo doar patru zile! Pe cartea de munca scrie ca am stat aproape o luna, dar efectiv am semnat condica doar patru zile, priveste inapoi Dan Sucu. Si a venit revolutia!

Afacerist din fire

Nu ma vedeam lucrand la stat! Stiam ca pot sa fac bani oricum, iar evenimentele din decembrie 89 m-au ajutat sa nu fac ilegalitati. Asa ca am renuntat la postul de inginer si m-am apucat de afaceri, spune Sucu. Afacerile au inceput, dar increderea sa in spiritul de investitor a inceput sa se clatine. Primul business, chiar daca il considera neconcludent, a fost atunci un fiasco: Am incercat sa deschid un minicentru angro, dar acum imi dau seama ca era prea devreme. Nu s-a lasat. Am vrut sa fac o afacere cu pungi personalizate. A fost oricum peste prima, adica n-am dat chix! Dar si asta mergea greu fiindca birocratia tampita de dinainte se pastrase. Trebuia sa iau aprobari peste aprobari de la minister pentru granulele de polietilena din care faceam pungile. Asa ca am abandonat si m-am apucat de afacerea cu mobila!, povesteste omul devenit acum multimilionar din aceasta.

Birou la cheie

Putini mai stiu mobilierul care era in birouri acum 15 ani! Dar asta a fost sansa mea! Mi-am dat seama ca trebuie schimbat si ca firmele din Romania nu aveau oferta. Abia se incerca asezarea pietei mobilei. Asa ca am importat mobilierul care lipsea - cel de birou!, se mandreste Dan Sucu. Si are de ce. A fost primul care a dus alternativa la pupitrele comuniste. Primul magazin Mobexpert a fost deschis in 1993, la etajul trei intr-un colt al magazinului Unirea, cu doar patru angajati. Cautam o nisa, o sosea pe care sa ma dezvolt. Am gasit insa o autostrada neocupata de nimeni, explica Dan Sucu. Vanzarile au evoluat spectaculos: initial, programase o vanzare lunara de 20.000 de dolari, iar prima luna i-a confirmat asteptarile. Dar ce te faci cand in sase luni vanzarile depasesc 120.000 de dolari? Raspuns simplu: Dezvolti afacerea!.

Boom incredibil

In decembrie 1994, Mobexpert vindea mobila in valoare de 1,2 milioane de dolari. Era mult mai mult decat visam! Sesizasem nisa, dar nu credeam ca este atat de larga. E adevarat ca eu cresteam odata cu piata: din ce in ce mai multi oameni aveau bani si doreau sa aiba birouri decente in care sa-si primeasca partenerii de afaceri, spune Sucu. Asa ca a reinvestit banii si a deschis un lant de magazine, greu de ignorat atunci, ca si acum. Si cum afacerea mergea foarte bine, s-a gandit ca importul si vanzarea cu amanuntul nu sunt decat o solutie pe termen scurt, care ar fi mers, dar cu riscuri mari. Asa ca s-a hotarat sa si produca mobila.

Nu vreau sa fiu considerat bisnitar

O idee care frapeaza! Vedeti, am 42 de ani si mi-a ramas intiparita eticheta aplicata celor care se ocupau atunci doar de comert. Stiu ca pare aberant, dar m-a influentat si pe mine comunismul! Asa ca m-am hotarat sa fac si productie!, afirma Dan Sucu. Dar comunismul sau, de fapt, urmarile lui l-au invatat si altceva: produce doar ce se vinde! Chiar daca investitiile in productie au fost insemnate, cei mai multi bani vin tot din vanzarea cu amanuntul. Vanzarile hotarasc productia, nu invers!, declara ferm patronul Mobexpert, convins ca vanzarile l-au facut lider national. Grupul Mobexpert este cel mai important fabricant, importator, exportator si detailist de mobila din Romania. Si totul s-a facut doar fiind atenti la vanzari, precizeaza Dan Sucu.

O tarla de magazine

Asa spune reporterul, dar afaceristul vede altfel. Avem 20 de magazine, cu o suprafata totala de opt hectare. Importanta nu e marimea, ci apropierea de oameni. Stim cui ne adresam, iar publicul nostru stie unde sa ne caute. Nu pare o mare filozofie, dar asta e filozofia noastra. In mediul urban din Romania, 20% din case au mobilier Mobexpert, iar in peste jumatate din birouri se poate vedea sigla. Si in Franta, intr-o casa din zece exista mobila facuta de mesterii de la Mobexpert. Si scrie pe ea asta?, intreb bucuros ca am gasit titlul articolului. Nu, se vinde prin retaileri locali care aplica marca lor, mi se raspunde. Si nu va pare rau ca nu va promovati numele? Nu am acest interes. Doresc sa consolidez afacerea intai local si apoi regional, sustine Sucu. Cuceriti cu pasi mici? Daca crezi ca o cucerire a unei piete de 80 de milioane de clienti inseamna pasi mici Am inceput deja extinderea in Bulgaria, cu un magazin de mobilier de birou la Sofia, urmeaza Belgrad si vom merge si spre Est, atunci cand partea legislativa se va rezolva acolo, isi dezvolta Dan Sucu cu voce tare afacerea.

O noua sansa

Un multimilionar in dolari il roaga pe Dumnezeu sa-i dea a doua sansa!? Pare aberant, nu? Ce-si mai doreste Dan Sucu? Ce altii au, iar el nu a avut parte: o familie! Am fost prea motivat, prea focusat de fapt. Nu vedeam altceva in fata decat afacerea si dezvoltarea ei. Acum, la 42 de ani, vreau sa am ce multi barbati au si poate nu stiu sa aprecieze: familie. Nu mai vreau sa ajung acasa la 12 noaptea, sa-mi vad copiii cum au crescut fara ca eu sa-mi dau seama. Acum e prea tarziu ca sa mai pot repara ceva, dar sper ca Dumnezeu sa-mi dea a doua sansa, repeta ultima fraza milionarul din fata mea. Pare ciudat, dar reactia lui e credibila. Daca-l intrebi de placeri, raspunde simplu: ii plac tenisul, linistea Deltei, pescuitul. Singuratatea alergatorului de cursa lunga? Iubeste pescuitul (iar singur!), nu-i place sa conduca masina (nici macar nu mai scapa printre dinti o injuratura!). Cele doua fete sunt mari deja si nu mai poate interveni in viata lor, pe care recunoaste ca a neglijat-o! Ce va face? Ii va lasa pe altii sa dezvolte afacerea sa, care nu poate sa fie destramata nici chiar de procesul de divort care dureaza de doi ani. Sunt tineri care vor sa se afirme si, iata, eu le dau acum aceasta posibilitate. Sa lucreze si au sansa sa ajunga sus. Intotdeauna am oferit aceasta sansa celor care au stiut ca tenacitatea si nu tipetele sunt cele care aduc performanta. Prea mult in ultimii 15 ani s-a urcat numai pe vorba multa si munca putina. Cei 5.000 de oameni care stiu sa munceasca stiu ca ceea ce le ofer eu este un maine mai bun, afirma cu aplomb Dan Sucu. Dar acei tineri care vor munci mai mult nu vor pierde ceea ce el isi doreste acum? Eu nu le impun nimic si cu atat mai mult nu ma amestec in viata lor!, e transant patronul Mobexpert. Sa fie cinism? Imi voi invata copiii, daca ma vor asculta, ca nu e important sa stai in varful muntelui. In escalada, frumos e sa urci, nu sa stai acolo! Eu am ajuns sus, iar acum e timpul altora! Sper ca si altii sa invete asta, priveste inapoi fara manie, dar cu ceva regret Dan Sucu.


Dan Viorel Sucu
- 42 ani
- Divortat, doi copii
- Director general Mobexpert Group
- Avere estimata - peste 80 milioane euro
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Succese »


Setari Cookie-uri