Fiu de diplomat indian, Dhamija s-a nascut in Australia si a avut sansa de a creste in diferite tari ale lumii, de a asimila diverse culturi. El a calatorit in India, Mauritius, Afghanistan, Cehoslovacia si Olanda. S-a angajat, pentru prima oara, la IBM, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii IT la nivel mondial.

Insa nu a ramas foarte mult timp in postura de angajat. A inceput sa vanda bilete de calatorie, apoi a fondat Flightbookers, o agentie de turism care s-a transformat in Ebookers.com, prima agentie online de calatorie din Marea Britanie. In 2005, Dhamija a vandut Ebookers pentru aproximativ jumatate de miliard de dolari.

In Romania, el investeste in real estate si detine complexul de 5 stele Delta Nature Resort, construit in 2004 si renovat pe parcursul anului trecut.

Dhamija a ales sa investeasca in domeniul turistic deoarece a acumulat, de-a lungul timpului, experienta necesara intrarii intr-un nou business din aceasta industrie. "Am condus agentii de turism din Londra, am calatorit mult, stiu ce inseamna sa traiesti in hotel, ce asteptari au oaspetii si ce presupune lucrul intr-un astfel de sector", arata el.

Insa, de ce s-a oprit in Romania si, mai ales, in Delta Dunarii? "Cumnatul meu era ambasadorul Indiei in Romania. Asa am venit aici. In Delta am ajuns prin intermediul unor parteneri de business. Mi-a placut atat de mult locul incat am hotarat ca trebuie sa investesc in complexul Delta Nature Resort."

O priveliste de un milion de dolari

Intamplarea a facut ca Dhamija sa nu ajunga in prima instanta la munte, in Romania. Conjunctura a facut ca el sa mearga in Delta si sa se indragosteasca de privelistea de "un milion de dolari" de acolo.

In prezent, omul de afaceri detine 98,5% din complexul turistic in care a investit, initial, 1,5 milioane euro. Complexul Delta Nature Resort a fost construit in anul 2004, renovat pe parcursul anului 2010 si redeschis la inceputul lunii aprilie a acestui an.

Cu ocazia redeschiderii, complexul de pe malul lacului Somova, situat la 15 km est de Tulcea, propune turistilor si companiilor un pret nou - 72 euro (TVA inclus) de persoana pe noapte pentru cazare cu mic dejun si cina.

Pana acum, resortul a fost deschis doar vara insa, dupa renovare (acoperisuri noi, sisteme de incalzire si izolare pentru 11 din cele 30 de vile), acesta poate functiona si iarna.

"Cei care veneau in mod special aici inainte de renovare - aproximativ 80% - erau turisti din vestul Europei si de pe continentul american. Majoritatea erau englezi si nemti", potrivit lui Dinesh Dhamija.

Cu o noua amenajare, complexul de 5 stele targeteaza turistii care apartin clasei de mijloc, pana la clientii cu venituri mari. Strategia pe care o abordeaza Delta Nature Resort este una complet noua. In calitate de administrator, Dhamija vrea sa atraga un numar cat mai mare de turisti in complexul sau din Delta. Daca gradul de ocupare in acest resort inainte de inchiderea sa pentru renovare era de 15-20%, in acest an se estimeaza cresterea gradului de ocupare la 25-30%, iar in 2011 la 45%.

O noapte de cazare costa intre 250 si 400 euro inainte de renovare, iar acum este de aproximativ 72 euro, cu mic dejun si cina incluse. "Daca ne gandim ca numai o cina costa 20 euro, cazarea pentru o noapte la un complex de 5 stele, cu mic dejun, la 50 euro reprezinta un pret bun. Scopul nostru, in acest moment, este acela de a atrage cat mai multi turisti, din toata Europa", spune Dhamija.

Citeste si:

Intrucat acesta cunoaste tur operatorii si agentiile de turism din diferite state europene, ideea de a vinde turistilor din Marea Britanie, Franta si Germania vacante in complexul sau din Delta ii pare una simpla.

Chiar daca el a inceput sa investeasca foarte mult in promovarea pe pietele europene, constientizeaza ca este nevoie de timp pana se va ajunge la un grad de ocupare ridicat.

"In total, am investit 5 milioane euro in Delta Nature Resort. Desi suntem singurul complex de 5 stele din Delta, nu trebuie sa avem si cea mai scumpa oferta. Ba chiar ne-am dori ca actualii competitori sa scada preturile - asta este un lucru bun pentru client", explica omul de afaceri.

La Delta Nature Resort turistii vin nu numai pentru relaxare, ci si pentru evenimente corporate, teambuilding-uri sau casatorii. Clientii complexului sunt, practic, un mix intre turistii de business si cei de leisure, iar cei care aleg acest loc vin indeosebi in weekend.

Planurile de viitor ale lui Dhamija includ si deschiderea unui spa, proiect care poate costa si 2 milioane euro. O parte din banii necesari lansarii acestui centru spa vor proveni si din fonduri europene.

"Un prieten de-al meu detine Ananda Spa, unul dintre cele mai mari spa-uri din India, votat cel mai bun spa din lume la concursuri in ultimii ani. Probabil ca voi apela la expertiza sa pentru acest proiect", mentioneaza el.

Complexul Delta Nature Resort se afla la trei ore si jumatate de Bucuresti cu masina sau o ora cu elicopterul - care poate ateriza pe helipadul privat de pe proprietate, situat la doar cativa metri de receptie. In plus, exista si zboruri charter de la Bucuresti la Tulcea, cu o durata de 1 ora. Capacitatea complexului este de aproximativ 60 de persoane.

La Delta Nature Resort vizitatorii se pot bucura de liniste, de o varietate de activitati si excursii, pot explora Delta Dunarii si testa bucataria autentica locala.

Obiectivul lui Dhamija - un teren de golf

Omul de afaceri vizeaza si construirea unui teren de golf in Romania, intrucat acesta a sesizat dorinta romanilor de a juca golf si a observat ca ei se duc pentru a practica acest sport la Paris, Londra sau la vecinii bulgari.

In total, Dhamija a investit 14 milioane euro in turismul romanesc, la Sucevita, in zona Borsec si Delta.

In Marea Britanie, el investeste in real estate, private equity, iar in India - in educatie si real estate.