"In functie de dimensiunea companiei, perceptia privind riscul de credit asociat corporatiilor se afla pe un trend descendent pentru al doilea trimestru consecutiv. Din categoria IMM, microintreprinderile sunt in continuare identificate de majoritatea institutiilor de credit (in procent net de circa 50%) ca avand cel mai ridicat grad de risc", se arata intr-un sondaj realizat de BNR la nivelul sistemului bancar din Romania.

Potrivit sondajului, cererea de credite a companiilor la nivel agregat a scazut usor in perioada aprilie-iunie fata de primul trimestru, iar bancile anticipeaza ca in trimestrul trei cererea de finantare s-a mentinut la acelasi nivel.

In structura, cererea de credite pe termen scurt a fost in crestere atat pentru IMM, cat si pentru corporatii. In aceeasi perioada, solicitarile de credite pe termen lung nu au inregistrat schimbari.

Sondajul este efectuat trimestrial de BNR in lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie si are la baza un chestionar (publicat in cadrul analizei din mai 2008) care este transmis primelor 10 banci alese dupa cota de piata aferenta creditarii companiilor si populatiei. Aceste institutii detin aproximativ 80% din creditare.