Romanii au prins gustul excursiilor pentru shopping. Merg in marile orase europene pentru a cumpara produse la preturi mai mici decit in tara. Reducerile atrag ca un magnet. Cel mai bine s-au vindut Parisul, Milano, Amsterdamul si Praga.
Comerciantii din tara au in ultima perioada o concurenta serioasa: magazinele din strainatate. Agentiile de turism autohtone au inclus in oferte si programe turistice alcatuite special pentru amatorii de shopping. Soldurile din marile magazine occidentale si preturile mici din bazarele din Turcia transforma un astfel de drum, destul de costisitor, intr-o excursie rentabila. Cei mai multi merg pentru obiectele de imbracaminte. In acest an oferta turistica pentru amatorii de shopping a fost perturbata de evenimente mai putin placute.

Astfel, Turcia inca se resimte de pe urma cazurilor de gripa aviara, iar cererea este in scadere fata de anul trecut. Nici cei care vizau o excursie la Dubai nu au avut parte de atmosfera pe care si-o doreau. Chiar daca sezonul reducerilor a ramas, manifestarile organizate pentru Festivalul de Shopping au fost anulate din cauza decesului lui Shaikh Maktoum bin Rashid Al Maktoum, vicepresedinte si prim-ministru al EAU si conducator al Dubaiului. Marii turoperatori din Dubai au anuntat o scadere a vinzarilor de 25% in perioada in care mai multe grupuri de turisti si-au anulat calatoriile.

Sute de solicitari

Preturile acceptabile ale acestor sejururi, in care se pot vizita si unele obiective turistice, fac ca numarul cererilor sa creasca. Cei care se orienteaza spre astfel de excursii sint persoanele cu venituri medii sau peste medie. De asemenea, barbatii nu sint foarte incintati de sejururile prin magazine, de aceea cea mai mare cerere vine din partea femeilor. Cele mai cautate produse sint hainele. Nu sint neglijate nici parfumurile si alte produse cosmetice. In aceasta perioada sint preturi accesibile si la produsele electronice. Nu sint insa extrem de cautate din cauza fragilitatii, dar si a taxelor vamale. Reducerile merg de la 20 la 80%, spune Doina Grigoras, agent de turism Go Travel. Aceasta spune ca cel mai bine s-au vindut Parisul, Milano, Amsterdamul si Praga.

La cumparaturi in Occident

Marile orase europene sint principalele destinatii pentru amatorii de cumparaturi. Sezonul de reduceri tine, in unele cazuri, pina la sfirsitul lunii martie. Soldurile practicate pentru majoritatea produselor din magazine, dar si preturile accesibile la alte marfuri fac ca unii romani sa prefere sa-si cumpere produsele necesare din strainatate. Principalele destinatii sint Paris si Milano. Un sejur de doua nopti la Paris, in care se asigura cazare si transportul dus-intors cu avionul, a costat 394 de euro, iar cei care au ales Milano au scos din buzunare 387 de euro. In Italia se merge pentru incaltaminte si imbracaminte, in vreme ce la Paris se cauta parfumurile, spune Aurelian Bratosin, directorul agentiei Butterfly.

Gripa aviara contra comert

Istanbulul era destinatia cea mai cautata, mai ales ca ofertele pentru turismul de shopping pentru acest oras sint valabile in tot timpul anului, nu doar in anumite perioade, ca in celelalte cazuri. Capitala Turciei este atractiva pentru romanii din clasa de mijloc. Asta deoarece si preturile sint mult mai mici: un sejur costa aproximativ 260 de euro. Preturile accesibile din Marele Bazar, Mall sau din magazinele din cartierele Oratkoy sau Laleli, precum si posibilitatea de a negocia sint pentru romani irezistibile.

In mod normal, era o perioada foarte buna pentru Istanbul. Cazurile de gripa aviara au temperat elanul celor care doreau sa mearga aici la cumparaturi, spune Mircea Vladu, directorul agentiei Prestige Tours. Oricum, faptul ca o excursie pentru cumparaturi a devenit rentabila, in conditiile in care turistul plateste si cazarea, si avionul, ar trebui sa-i puna pe ginduri pe comerciantii din Romania, care ar trebui sa ofere si ei reduceri consistente, precum cei din marile orase.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri