In luna octombrie, comparativ cu perioada corespunzatoare din anul precedent, sosirile turistilor romani si straini in structurile de primire turistica au crescut cu 15,3%, iar numarul de innoptari a fost mai mare cu 9,5%, potrivit datelor Institutului National de Statistica, citate de Mediafax.

Comparativ cu octombrie 2010, la punctele de frontiera s-a inregistrat in octombrie 2011 o crestere atat la sosirile vizitatorilor straini (6,5%), cat si la plecarile in strainatate ale vizitatorilor romani (1,3%).

In primele zece luni, comparativ cu perioada similara din 2010, atat sosirile, cat si innoptarile (turisti romani si straini) au inregistrat cresteri de 15,9%, respectiv 12,2 %.

Sosirile inregistrate in luna octombrie au insumat 586.400, in crestere cu 15,3 % fata de cele din luna octombrie 2010. Sosirile turistilor romani au reprezentat 76,2% din numarul total, pondere apropiata de cea din octombrie 2010. Sosirile in hoteluri detin in luna octombrie o pondere de 79,3% din total, in crestere cu 16,6 puncte procentuale fata de luna corespunzatoare a anului trecut.
Innoptarile inregistrate au insumat 1.483.000 in crestere cu 9,5% fata de cele din luna octombrie 2010.

Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in luna octombrie a fost de 28,1% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 0,8 puncte procentuale fata de luna octombrie 2010. Un indice mai mare a fost inregistrat la hoteluri ( 35,3%).

Mai multi europeni au vizitat Romania

Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna octombrie de 627.600, in crestere cu 6,5% fata de luna octombrie 2010. Majoritatea vizitatorilor straini provinedin tari situate in Europa (94,0%). Statele Uniunii Europene au acoperit 61% din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Ungaria ( 35,7%), Bulgaria (19,0%), Germania (8,9%), Italia (8,0%), Austria (4,6%) si Polonia (4,2%).
Transportul aerian a inregistrat in luna octombrie 2011, comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent, cea mai mare crestere (37,0%).

Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna octombrie de 851.500, in crestere cu 1,3%, comparativ cu luna octombrie 2010. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii romani pentru plecarile in strainatate, reprezentand 70,5% din numarul total de plecari. Comparativ cu luna octombrie 2010, cea mai mare crestere in luna octombrie 2011 a fost inregistrata la transportul aerian (43,2%).

Citeste si:

Sosirile inregistrate in primele zece luni au totalizat 6.024.000, in crestere cu 15,9% fata de cele din perioada similara din 2010. Sosirile turistilor romani au reprezentat 78,1% din total. Sosirile in hoteluri detin o pondere de 76,7% din totalul sosirilor in structurile de primire turistica.

Innoptarile din primele zece luni au insumat 15.593.000, in urcare cu 12,2% fata de perioada corespunzatoare a anului trecut. Innoptarile turistilor romani au reprezentat 82,9% din numarul total.

Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare a fost de 27,1% pe total structuri de cazare turistica, in crestere cu 1,1 puncte procentuale fata de primele zece luni din 2010.

Vecinii nostri ne viziteaza cel mai des

Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in primele zece luni de 6.552.000, in crestere cu 1,8% fata de perioada similara din 2010. Majoritatea vizitatorilor straini provine din tari situate in Europa (94,2%). Din statele Uniunii Europene s-au inregistrat 57,4% din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au inregistrat din Ungaria (34,7%), Bulgaria (17,8%), Germania (8,9%), Italia (8,0%), Polonia (6,0%).Transportul aerian a inregistrat in perioada 1.l-31.X.2011, comparativ cu perioada 1.l-31.X.2010, cea mai mare crestere ( 27,3%).

Numarul plecarilor vizitatorilor romani in strainatate a crescut cu 1% in primele zece luni, la 9.436.000. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de romani pentru plecarile in strainatate, reprezentand 72,2% din numarul total de plecari.