Numarul turistilor straini in Grecia a scazut cu 11% in primele cinci luni ale anului fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, afectand o economie aflata in cel de-al cincilea an de recesiune, din cauza perceptiei asupra tarii pe fondul crizei datoriilor de stat, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.
Cifrele au fost prezentate de banca centrala a Greciei.

Turistii straini au cheltuit in Grecia 1,48 miliarde euro in primele cinci luni, cu 12,5% mai putin decat cu un an in urma.

Turismul genereaza 16,5% din economia Greciei, fiind de departe cel mai mare sector economic. Un grec din cinci lucreaza in turism.

Declinul principalului motor economic contribuie la adancirea recesiunii si ar putea genera noi someri, in contextul unui somaj ajuns oricum la cote record, de aproximativ 22%. Totodata, situatia din turism ar putea priva bugetul de stat de veniturile necesare pentru respectarea tintelor privind reducerea deficitului bugetar.

O misiune a oficialilor Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Centrale Europene se afla de saptamana trecuta la Atena, pentru a evalua situatia economica si financiara a tarii si a stabili daca Grecia poate respecta angajamentele asumate in acordul de finantare externa de 130 miliarde euro.

Oficialii straini au avertizat ca Grecia a deviat de la tintele fiscale, iar economia tarii s-ar putea contracta in acest an cu 7%, fata de o estimare anterioara de minus 5%.

Incertitudinea privind iesirea Greciei din zona euro si alegerile intens disputate din lunile mai si iunie au descurajat turistii straini, insa rezervarile de ultim moment par sa fi revenit, noteaza The Guardian.

Anul trecut, cei mai numerosi vizitatori straini in Grecia au fost turistii germani, in numar de 2,2 milioane, insa principala asociatie patronala din turismul elen estimeaza scaderea puternica a numarului de germani atrasi in acest an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri