"Asociatia Litoral lucreaza, alaturi de ANAT si patronatul Mamaia, la un program special - Clubbing in Mamaia - care sa fie lansat anul viitor. Profilul statiunii se indreapta tot mai mult spre divertisment", a declarat Corina Martin, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si al Asociatiei Litoral-Delta Dunarii.

Ea a explicat ca vor fi lansate pachete de weekend, la tarife speciale, care vor include doua nopti de cazare, mic dejun si vouchere de intrare la mai multe cluburi.

In program vor intra peste 15 hoteluri de patru si cinci stele din Mamaia si o serie de cluburi, care vor fi evaluate si va trebui sa se supuna mai multor reguli agreate de patronate. Astfel, cluburile vor fi obligate sa fie deschise intregul sezon.

Programul va fi promovat atat in tara, cat si pe pietele internationale, pentru care organizatorii spera sa obtina finantare si de la MDRT, alaturi de resursele proprii.

Citeste si:

"Italia ar fi o tara unde am vrea sa promovam programul, dar ne intereseaza si tarile arabe. Mamaia va fi promovata ca destinatie de distractie si in Germania, Anglia si Franta. Vom gandi un fel de produs de city break, cu avioane care sa aterizeze pe aeroportul Kogalniceanu", a mai spus Martin.

Dan Malusel, coproprietar al clubului The Office din Mamaia, spune ca preturile in cluburile din statiune sunt mult mai mici decat in cele din Spania, Grecia sau Franta.

"Cu cluburile avem cele mai mari sanse sa atragem strainii pe litoral. Majoritatea hotelurilor nu sunt la nivelul celor din strainatate, deci nu ii putem impresiona cu ele. La Mamaia, intr-un club, cheltuiala medie de persoana este de 25 de euro", a spus Malusel, care a afirmat ca in Mamaia sunt 14 cluburi.

Sursa foto: Contul de Facebook al clubului Fratelli