Pensiunea Atra Doftana, inaugurata in august 2011, in zona Vaii Doftanei, de catre compania cu capital 100% autohton, Top Resorts, a avut in primul an de activitate venituri de circa 700.000 lei. Cele mai importante sume au fost generate de restaurantul pensiunii.
Astfel, aproximativ 60% din suma (425.000 lei) reprezinta incasari ale restaurantului pensiunii, iar 40% (283.000 lei) sunt venituri din cazare.

Din august 2011 pana in luna iulie a acestui an, pensiunea a fost vizitat de 5.000 de turisti, dintre care 3.000 s-au si cazat.

“Daca in primele luni am pornit cu un grad mediu lunar de ocupare de 30-35%, in ultimele luni am reusit sa ajungem la 70%, iar pentru luna august estimam 80%”, a declarat Emil Munteanu Managing Partner, Atra Doftana.

Lansata ca design hotel, Pensiunea Atra Doftana se axeaza pe doua categorii importante de public: corporate (pentru intalniri de management sau team building) si privat – pentru persoanele interesate sa se bucure de relaxare.

“Este evident ca gradul de ocupare a fost facilitat in ultimul trimestru si de factorul de sezonalitate. Avem insa multumirea ca am reusit sa cream din Atra nu doar o optiune de cazare, ci si o locatie interesanta culinar. Acest fapt se reflecta prin cresterea numarului de vizitatori sositi la Atra strict pentru un pranz sau o cina. Astfel, pe langa cei aproximativ 3000 de oaspeti pe care i-am gazduit de-a lungul acestui an, estimam peste alti 2000 de vizitatori veniti pentru un pranz, o cina sau pentru a participa la evenimentele organizate de noi”, a afirmat Munteanu.

Din totalul oaspetilor gazduiti la pensiune, 60% au avut ca scop al calatoriei turismul, 40% au metionat ca scop evenimente corporate sau afaceri. Durata medie a sejurului a fost de 2,2 zile, iar cresterea acestei valori va constitui unul din obiectivele viitoare ale pensiunii.

Top Resorts, companie cu capital 100% autohton, specializata in dezvoltarea de proiecte turistice integrate in natura.


Citeste si Cel mai nou design hotel de pe Valea Doftanei isi deschide portile in august


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri