Tarifele aeroportuare aplicate de Aeroportul International Sibiu au fost reduse printr-o hotarare a Consiliului Judetean Sibiu, in urma consultarilor din ultimul timp cu o serie de operatori aerieni, potrivit reprezentantilor CJ Sibiu.
Potrivit proiectului aprobat de consilierii judeteni, tariful de servicii pentru pasageri s-a redus de la 5,40 de euro la 3,80 de euro/pasager, iar tariful de securitate aeroportuara a scazut la 1 euro/pasager, de la 2,40 de euro, potrivit Mediafax.

Potrivit raportului intocmit de Consiliul Judetean, propunerile de reduceri s-au facut in urma "unei serii de consultari avute cu operatori aerieni care intentioneaza sa opereze pe Aeroportul International Sibiu”.

"Pentru deschiderea de noi destinatii si intentia de a sustine introducerea segmentului low-cost, companiile au solicitat o diminuare a tarifelor", se arata in raport.

Presedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, si-a manifestat, joi, speranta ca, in cazul in care traficul va creste, subventia acordata aeroportului de Consiliul Judetean se va reduce.

"Sper sa deschidem Aeroportul International Sibiu competitiei, in raport cu conditiile actuale ale pietei serviciilor aeronautice din Romania. Totodata, cresterea traficului si a numarului de calatori poate sa duca la scaderea treptata a subventiei acordate aeroportului in urmatorii cinci ani, ca in al saselea an sa nu mai fie nevoie de aceste subventii si aeroportul sa-si acopere cheltuielile, devenind astfel independent financiar. Obiectivul nostru strategic privind aeroportul este mult mai amplu, in sensul dezvoltarii activitatii de cargo care poata sa aduca venituri din concesionarea hangarelor si a suprafetelor de teren de care dispune aeroportul. De asemenea, dorim sa construim si un complex expozitional pe teritoriul aeroportului, care sa genereze venituri si astfel cele doua surse de venituri proprii sa conduca la acoperirea subventiei acordate de Consiliul Judetean", a declarat Ioan Cindrea.

La randul sau, directorului Aeroportului International Sibiu, Augustin Sava, a anuntat, la sedinta Consiliului Judetean Sibiu, ca se afla in negocieri cu companiile Ryanair, Wizzair si Easyjet.

"Suntem in relatii foarte stranse cu Ryanair, cea mai puternica companie low-cost din Europa si hotararea va fi, credem noi, favorabila, incepand cu primavara anului viitor. Tot asa avem relatii cu Wizzair, care deja ne-a trimis draft-ul de contract si mai avem relatii cu compania Easyjet, cu care, de asemenea, asteptam sa incepem in primavara anului viitor", a spus Augustin Sava.

Potrivit reprezentantilor CJ Sibiu, noile tarife vor intra in vigoare dupa cinci-sase luni de la publicarea lor de catre Autoritatea Aeronautica Civila din Romania.

In primul trimestru la acestui an, Aeroportul International din Sibiu a fost folosit de peste doua mii de curse, care au transportat peste 78.000 de calatori.

Pe Aeroportul International Sibiu opereaza curse regulate ale companiilor: Tarom (Sibiu-Bucuresti si Sibiu-Munchen), Lufthansa (Sibiu - Munchen), Austrian Airlines (Sibiu - Viena), Carpatair (Sibiu - Timisoara), Air Bucharest - charter in sistem regulat (Sibiu - Antalya) si Corendon Airlines - charter in sistem regulat (Sibiu – Antalya). O singura companie romaneasca opereaza curse low-cost, respectiv Blue Air, cursa Sibiu - Stuttgart.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri