“Am investit 43 de milioane de euro in aceasta noua unitate de testare a motoarelor de avioane. Am ales sa investim in aceasta industrie a mentenantei motoarelor deoarece este o piata cu oportunitati de crestere foarte mari in urmatorii ani”, a declarat Alexandre de Juniac (foto), presedinte si CEO al Air France, intr-o conferinta de presa sustinuta la Paris cu ocazia inaugurarii unitatii Zephyr.

Oficialii companiei estimeaza ca noua facilitate va putea testa aproximativ 300 de motoare de avioane pe an, dintre care 100 de foarte mare capacitate.

In acest context, Frank Terner, director general al Air France Industries, a declarat ca planurile companiei vizeaza amortizarea investitiei intr-o perioada de trei ani pana la trei ani si jumatate de la inaugurare.

“Am intrat pe o piata dura, unde competitori ne sunt atat producatorii de motoare, cat si alte companii aeriene, insa este un segment cu un potential mare de crestere. In primul rand, piata asiatica ne starneste interesul prin posibilitatile mari de dezvolare pe care le ofera”, a explicat Frank Terner (foto).

Investitia de 43 de milioane de euro in noua facilitate face parte din planul de restructurare anuntat in 2012 de grupul Air France-KLM pentru o perioada de trei ani. In acest fel, compania se va concentra si pe partea de mentenanta, sector care o poate ajuta la atingerea obiectivelor de readucere pe profit si diminuarea datoriei cu circa doua miliarde de euro.

“Ca parte a planului Transform 2015, intentionam se ne extindem activitatea in ariile cu oportunitati mari de crestere, precum componente si motoare. Implementarea unei noi celule de testare a motoarelor in Paris-CDG ne permite sa ne consolidam pozitia de jucator important in businessul de mententanta multi-product a avioanelor”, a adaugat Alexandre de Juniac.

Citeste si:

Unitatea Zephyr va permite Air France Industries KLM Engineering & Meintenance (AFI KLM E&M) sa acopere intreg procesul de mentenanta pentru motoarele GE94/115 ale avionelor Boeing 777 si motoarele CFM56 de pe Airbusurile A320 si A340.

Aici pot fi de asemenea testate motoarele GP7200 ale Airbus A380, iar unitatea poate fi adaptata pentru motoare care vor echipa generatii viitoare de avioane.

Air France a investit in ultimii 10 ani circa 350 de milioane de euro in modernizarea facilitatilor de mentenanta si in construirea de infrastructura in Franta.

Air France Industries KLM Engineering & Meintenance (AFI KLM E&M) a inregistrat in 2011 o cifra de afaceri de 3,1 miliarde de euro si un profit operational de 110 milioane de euro. AFI KLM E&M reprezinta al treilea business ca importanta in portofoliul grupului Air France – KLM.

Citeste si Air France isi va restructura reteaua de zboruri pe distante scurte si medii pana in 2014

Air France isi va restructura reteaua de zboruri pe distante scurte si medii pana in 2014

Air France isi va restructura reteaua de zboruri pe distante scurte...