Omul de afaceri Nelu Iordache, retinut sambata de DNA in dosarul in care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrazii Nadlac-Arad, delapidare, fals in inscrisuri si spalare de bani, a fost arestat preventiv, duminica, de Tribunalul Bucuresti. Decizia a venit la scurt timp dupa expirarea ordonantei de retinere pentru 24 de ore.

Instanta a admis astfel propunerea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) de arestare preventiva pentru 29 de zile a omului de afaceri, informeaza Mediafax.

In aceste conditii, Iordache va fi dus, duminica, inapoi in arest.

Decizia instantei nu este definitiva, ea putand fi atacata la Curtea de Apel Bucuresti.

Instanta a anuntat hotararea la cateva zeci de minute dupa ora 17.00, cand a expirat ordonata de retinere a lui Iordache, insa acesta nu a parasit tribunalul, desi era liber sa plece, in asteptarea deciziei.

Apararea lui Nelu Iordache a aratat la Tribunalul Bucuresti, inainte de anuntarea deciziei, ca omul de afaceri nu poate fi acuzat de deturnare de fonduri europene, pentru ca banii luati de acesta pentru proiectul din dosarul in care este cercetat au facut parte din bugetul national al statului, si nu din cel al UE.

Potrivit avocatilor, Iordache nu se face vinovat de deturnare sau schimbare a destinatiei unor fonduri UE.

Unul dintre avocati a aratat, la iesirea din tribunal, ca sumele de bani au fost luate in iunie 2011, iar cererea de rambursare a fondurilor de catre Comisia Europeana s-ar fi facut de-abia la sfarsitul lui octombrie 2011.

In acest context, avocatul a spus ca, in opinia apararii, Nelu Iordache nu s-ar face vinovat de faptele de care il acuza procurorii in referatul cu propunerea de arestare preventiva.

Intrebat daca procurorii DNA au gresit incadrand faptele la deturnare de fonduri europene, avocatul nu a dorit sa comenteze, precizand doar ca sustinerile sale reprezinta opinia apararii.

Pentru judecarea solicitarii DNA de arestare preventiva, Nelu Iordache a fost adus la tribunal, duminica dimineata, din arestul Politiei Capitalei.

Iordache a fost retinut, sambata seara, pentru 24 de ore, dupa ce a fost audiat din nou de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). El a fost convocat din nou la audieri, sambata dimineata, aceastea durand cateva ore. In urma audierilor, procurorii anticoruptie au decis sa emita o ordonanta de retinere de 24 de ore pentru omul de afaceri.

DNA a precizat, sambata seara, ca in urma extinderii cercetarilor, Iordache este urmarit penal si pentru delapidare si fals in inscrisuri sub semnatura privata, pe langa cele trei infractiuni pentru care omul de afaceri fusese deja pus sub acuzare.

Vineri, DNA anuntase ca procurorii au inceput urmarirea penala fata de Nelu Iordache pentru schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, utilizarea cu rea credinta a creditului societatii si spalare de bani.

Nelu Iordache a fost audiat prima data in noaptea de joi spre vineri, timp de aproape sase ore, la DNA, de unde a fost lasat sa plece.

Iordache a fost audiat dupa ce anchetatorii au perchezitionat in Capitala, joi, timp de peste 12 ore, sediul firmei Romstrade detinuta de acesta. Procurorii anticoruptie au ridicat documente, calculatoare si laptopuri de la sediul firmei.

Romstrade a inregistrat, in 2011, un profit de 2,6 milioane de euro, adica jumatate din cel obtinut in 2010, potrivit Forbes Romania. In urma cu doi ani, cifra de afaceri a companiei era de 134 milioane de euro.

In 2009, Romstrade era cel mai mare constructor local, avand un profit de peste 31 milioane de euro si o cifra de afaceri de 268 milioane de euro.

In 2011, Romstrade avea, potrivit datelor depuse la Ministerul Finantelor, 1.623 de salariati. Nelu Iordache a figurat in editia 2011 a Topului Forbes 500 Miliardari pe locul 28, cu o avere de 150 milioane de euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri